Oncoria Med

(Video) Peste 6.600 de incendii la locuințe au avut loc anul trecut în România. 1.125 de persoane au fost afectate, din care 268 și-au pierdut viața. Campania „Detector pentru viață”, lansată

Date:

E.ON și Delgaz Grid, împreună cu DSU și IGSU, lansează campania „Detector pentru viață”

● Un număr de 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon, donate de E.ON și Delgaz Grid, vor ajunge în locuințele românilor cu ajutorul pompierilor de la inspectoratele pentru situații de urgență judetene;
● Campania este derulată în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, încheiat în anul
2012.

Peste 6.600 de incendii la locuințe (în medie 18 pe zi), au avut loc anul trecut în România. Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiile au afectat 1.125 de persoane, din care 268 și-au pierdut viața.

Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, cât mai ales salvarea de vieți omenești.

Pentru că fiecare minut contează enorm în astfel de situații, detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz pot face diferența între un incident minor și o tragedie. Aceste dispozitive au în primul rând un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate. Prin alarmarea rapidă a echipelor de intervenție, ele pot avea un rol decisiv în limitarea efectelor unui incendiu sau pot preveni o acumulare de gaz cu consecințe dezastruoase.

„Prin instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon în locuințe, avem oportunitatea nu doar de a preveni eventuale tragedii, ci și de a ne educa și mobiliza populația în direcția unei conștientizări sporite a importanței măsurilor de precauție. Este esențial să înțelegem că siguranța în propria locuință începe cu acțiuni preventive simple, dar eficiente. Detectoarele de fum și monoxid de carbon nu sunt un lux, ci o necesitate – un scut protector ce ne poate salva viețile și bunurile. Aceste dispozitive ne oferă timpul prețios necesar pentru a reacționa în situații de urgență, reducând semnificativ riscul de victime și daune materiale. Prin această campanie, împreună cu partenerii noștri instituționali, facem un apel la responsabilitatea fiecăruia. De aceea, vă îndemnăm, cu tot respectul și seriozitatea, să vă alăturați acestei inițiative și să instalați detectoare de fum și monoxid de carbon în locuințe. Implicarea voastră și a celor din jur poate salva vieți.”, a spus dr. Raed Arafat, secretat de stat în MAI, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.

Parte a eforturilor de conștientizare și educare privind prevenirea acestor riscuri, E.ON și Delgaz Grid donează, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Acestea vor fi distribuite gratuit către familii din mai multe zone din țară.

„Montarea unui detector în propria locuință este cea mai simplă, la îndemână și sigură abordare în fața riscului. Detectarea unui incendiu în fază incipientă este esențială pentru evitarea situațiilor care pun în pericol viața și bunurile materiale. Sunt pe deplin convins că această campanie reprezintă încă un pas către siguranță și responsabilizare, iar pentru acest lucru salut implicarea constantă a partenerilor noștri instituționali. Doar împreună contribuim la dezvoltarea climatului de securitate și la deprinderea comportamentului preventiv, individual sau de grup.”, a declarat general Dan-Paul Iamandi, inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Acțiunea este parte a campaniei „Detector pentru viață” care se desfășoară în cadrul „Săptămânii Protecției Civile din România” și își propune să evidențieze importanța montării detectoarelor în locuințe, dar și necesitatea curățării și reparației coșurilor de fum. Mesajele campaniei sunt difuzate la nivel național prin intermediul posturilor TV, radio și al platformelor social media.

„Multe tragedii ar fi fost evitate dacă în imobilele afectate ar fi fost montate detectoare sau dacă cele existente nu ar fi fost scoase din funcțiune, așa cum din păcate am constatat că se întâmplă în numeroase cazuri. Tocmai de aceea, împreună cu partenerii noștri de la DSU și IGSU, încercăm să îi facem conștienți pe oameni că astfel de dispozitive, care nu costă mult, ne pot salva nu doar bunurile și casele, dar mai ales viețile noastre și ale celor dragi.”, afirmă Volker Raffel, CEO E.ON România.

„Particip cu convingerea că această campanie va salva vieți. De regulă, când vorbim de intervenții în situații de urgență, dăm drept exemple incendii sau dezastre naturale. Astăzi, ne concentrăm pe incendii (…) și ne imaginăm pompierii care intervin cu utilajele lor, cu instalațiile lor, cu mijloacele lor, dar și cu eroism şi, nu de puține ori, cu sacrificiu, pentru protejarea cetățenilor, pentru salvarea vieților. Și este firesc să ne imaginăm astfel de contexte, pentru că așa se întâmplă în realitate. Dar eu propun să ne imaginăm astăzi şi un alt fel de context. Să plecăm de la două cifre. Să ne imaginăm o cifră a acțiunilor de prevenție şi apoi, o altă cifră, a evenimentelor. Cu cât această cifră a acțiunilor de prevenție crește, cu atât cifra evenimentelor scade. Dacă cifra evenimentelor scade, în mod corespunzător scade și numărul de intervenții. Dacă numărul de intervenții scade, scad și riscurile, scad costurile. Dar, în același timp, cresc șansele cetățenilor de a fi feriți de evenimente care le pun viața în pericol. Deci, este o corelație atât de simplă între acțiunea de prevenție şi salvarea vieților. De aceea am spus că am convingerea că o astfel de campanie va salva vieți, pentru că, în mod logic, pe bază de argumente, nu poți ajunge decât la această concluzie. Orice acțiune de prevenție crește siguranța cetățeanului și, în final, salvează vieți. Și le salvează nu în condiții dramatice, așa cum se întâmplă de multe ori și de multe ori cu prețul vieții salvatorilor, pompierilor, ci salvează vieți în condiții de siguranță, evitând pericolul. (…) Nu în ultimul rând, aș dori să mulțumesc partenerilor de la E.ON Gaz, Delgaz Grid. Înțeleg că nu e prima campanie de acest tip, probabil nu va fi nici ultima, sunt convins că vor veni și alți parteneri alături de noi și este un exemplu concret de ceea ce poate însemna parteneriatul public-privat.”, a declarat Marian-Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne.


Potrivit datelor IGSU, cauzele principale care duc la incendii în locuințe sunt: coșurile de fum defecte sau necurățate (33%), instalațiile electrice defecte (23%), mijloacele de încălzire (14%), focul deschis (8%) și alte împrejurări (22%). Astfel, din cauza utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire, necurățarea coșurilor de fum sau exploatarea neconformă a instalațiilor electrice, anul trecut 94 de persoane au decedat în urma intoxicării cu fum și monoxid de carbon.

E.ON, Delgaz Grid, DSU și IGSU derulează de 12 ani campanii naționale de informare și conștientizare a consumatorilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a surselor de energie, fie că vorbim despre electricitate sau despre gaze naturale, iar mesajele acestora au ajuns anual la milioane de români.

În urma campaniilor comune desfășurate în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, dar şi a investițiilor derulate consecvent, an de an, de către Delgaz Grid pentru modernizarea infrastructurii de distribuție, frecvența incidentelor de acest tip a scăzut semnificativ.

Astfel, între 2013-2022, în rețeaua de distribuție a Delgaz Grid, s-a redus la jumătate numărul exploziilor (49%), anual înregistrându-se în medie 16 astfel de incidente, față de 31 produse în perioada 2007-2012. Și numărul victimelor a scăzut cu 37%, iar cel al persoanelor decedate cu 43%.

În ceea ce privește intoxicațiile cu monoxid de carbon, media anuală a ultimilor 12 ani este de 16 evenimente comparativ cu 40 în perioada 2007-2012, reprezentând o reducere de peste 60%. De asemenea, numărul victimelor afectate de intoxicații a scăzut cu 67%, la fel și cel al persoanelor decedate.

Cauzele principale ale exploziilor produse în zona de activitate a Delgaz Grid rămân manevrarea greșită a aparatelor alimentate cu gaz sau improvizațiile la instalațiile interioare. În cazul intoxicațiilor, cauza principală o reprezintă monoxidul de carbon acumulat în încăperi, în principal ca urmare a neevacuării sau evacuării insuficiente a gazelor arse prin coșuri de fum neetanșe sau obturate, dar și urmare a folosirii aragazului pentru încălzirea locuințelor.

Parteneriatul „Împreună pentru siguranță” a fost încheiat între IGSU și E.ON România în luna septembrie 2012.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare