În cursul nopții de duminică spre luni, un incendiu devastator a izbucnit la clădirea administrativă care găzduiește Centrul Cultural și Judecătoria Cornetu din județul Ilfov. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov (ISUBIF), incendiul a cuprins mansarda clădirii pe o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați.
Norocul a făcut ca în urma acestui incident să nu se înregistreze victime. Eforturile intense ale echipelor de intervenție au reușit să limiteze răspândirea focului și să evite tragedii umane.
Reprezentanții ISUBIF au au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului, atât din exteriorul clădirii, cât și din interior. În jurul orei 05:00 dimineața, incendiul a fost localizat, însă operațiunile de decopertare și lichidare au continuat pentru a se asigura că focul este complet stins.
La intervenție au participat nu mai puțin de 14 autospeciale de stingere, 4 cisterne, 3 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD, demonstrând mobilizarea și coordonarea eficientă a echipelor de intervenție în astfel de situații critice.
Conform ultimelor actualizări transmise de ISUBIF, dispozitivul de intervenție este redimensionat, rămânând la fața locului 9 autospeciale de stingere, 3 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
În timp ce operațiunile de stingere continuă, comunitatea este alături de autorități și speră că pagubele să fie limitate, iar situația să fie gestionată cât mai rapid și eficient posibil.
