Știrile Media vă prezintă în exclusivitate povestea Mirunei Licoi.
Alegând să plece departe de casă pentru a studia ceea ce în țara lor statul nu le poate oferi la standarde ridicate, tinerii români continuă să impresioneze peste hotare.
Miruna Licoi are 22 ani și studiază la una dintre cele mai renumite facultăți din lume. A învățat la Constanța, fiind una dintre elevele reprezentative ale Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”. Pentru că a vrut mai mult pentru ea și viitorul său, a ales să continue studiile în străinătate, în industria ospitalității.
“În liceu am început să caut ce opțiuni am pentru a studia la facultate. În România ești obișnuit să auzi că toată lumea merge la ASE, Medicină, Politehnică, Arhitectură etc. Eu mi-am dat seama că nu mă motivează niciuna dintre acestea și că vreau să merg pe partea de business, care să mă ajute să am interacțiune cu oamenii. Asta mi-a plăcut. Nu m-am gândit neapărat la carieră, ci, în principal, la procesul de studiu. Mereu mi-am dorit să merg în străinătate să văd cum este, în primul rând să simt cum e să fii pe cont propriu, cum sunt eu cu mine într-un mediu în care, practic, nu am confort. Iar asta poți să faci doar dacă ești departe de casă, de familie și de ajutorul lor zilnic. De aici a început tot. Am aflat de Hotelschool The Hague de la generații mai mari care terminaseră deja liceul și începuseră facultatea acolo.”
Așa începe povestea Mirunei, tânăra care, înainte de a împlini vârsta de 18 ani, știa ce vrea să facă în viață, surprinzându-i chiar și pe părinți. Acum a ajuns acolo unde și-a dorit.

„Mi-am dat seama că acolo este locul meu.”
“La majoratul meu, părinții m-au pus să aleg dacă vreau să fac o petrecere mare sau dacă vreau să folosesc banii pentru altceva. Am ales să plec cu mama într-un city break. De fapt, am mers la un Open Day ca să văd facultatea și să-mi dau seama dacă este locul meu acolo. Când am ajuns, m-am îndrăgostit instant de toată dinamica. Am aplicat, a fost o selecție în țara noastră și gata, mi se împlinea visul. Ce mi-a plăcut foarte mult la această facultate a fost faptul că o mică parte din ea este cu practică, focusată în primul an. După acest prim an, facultatea ne trimite într-un internship în străinătate. Eu am fost în Malta, unde am lucrat la Kempinski Hotel – Spa & Wellness în San Lawrenz, Gozo. Când te întorci din intership, începi să faci international business cu aplicații pentru companii importante. Facultatea mea a lucrat pentru Heineken, Netflix, Starbucks etc.”, povestește Miruna.

Tot ceea ce se derula acolo i se potrivea ca o mănușă, o surprindea plăcut și venea ca o confirmare că luase cea mai bună decizie. Nicio clipă nu a regretat că a plecat din România.
“Cred că cel mai important este faptul că treci printr-o groază de etape de dezvoltare personală, pentru că îți dai seama că viața nu este chiar atât de roz ca atunci când mergi într-o țară străină, în excursie. Ai entuziasm, dar la un moment dat te lovești inclusiv de situații administrative și nu are cine să te ajute. Părinții nu îți pot explica cum funcționează tot procesul de a plăti taxele în țara asta, de exemplu. Te maturizezi și te dezvolți rapid. Nu doar că nu ai de ales, dar nu simți ca fiind ceva imposibil. Pur și simplu înveți să te descurci.”
“Cel mai greu îmi era când o vedeam pe mama că se abține să nu plângă.”
Deși a avut parte de susținerea familiei, Miruna a vrut să se alinieze cu obiceiurile comunității și ale țării care acum îi devenise a doua casă. Sau poate chiar singura, pentru că pe la Constanța ajunge de cel mult două ori pe an.
“Din anul II de facultate am început să lucrez pentru că aici, în societatea lor, e normal să faci asta. Nu doar pentru că faci un bănuț al tău, ci pentru a te dezvolta. Doar în România poate fi considerat rușinos să lucrezi în timpul liceului, aici și copiii din familii înstărite lucrează de la 16-17 ani. Eu am început să lucrez în paralel cu facultatea, ca Duty Manager la Skotel, hotelul facultății, iar după jumătate de an mi-am luat al doilea job, de Student Ambassador at Hotelschool The Hague pentru că îmi doream o provocare și mai mare. Împreună cu alți 2 colegi, promovam facultatea, organizam Open Days-urile. După ce am fost cu mama la Open Days ca să decid dacă aceasta va fi facultatea pe care s-o urmez, am ajuns să organizez eu aceste evenimente. Îi ajutam pe potențialii studenți să aplice, le explicam etapele pe care trebuie să le parcurgă, apoi tot ce presupune după ce au fost selectați, inclusiv pe timpul studiului. A fost o provocare foarte mare. Eu am fost foarte privilegiată pentru că părinții mei m-au susținut din punct de vedere financiar și moral. Cel mai greu îmi era când o vedeam pe mama că se abține să nu plângă atunci când plecam de acasă pentru că trebuia să mă întorc în Olanda. Și făcea asta ca să nu mă doară mai mult decât mă durea oricum. Sunt sigură că și tatălui meu îi era greu să mă știe atât de departe.”



„Este destul de costisitor să te întrețină aici părinții, la studii și pentru cele de zi cu zi.”
Motivată și pasionată de ceea ce îi oferă sistemul de învățământ universitar din Olanda, Miruna s-a bucurat nu doar de experiențele noi pe care le-a trăit încă din primul an de facultate, ci și de oportunitățile pe care țara le oferă.
“Munca pentru cele două job-uri a fost pentru că îmi doream mai mult de la mine. Bănuții pe care îi câștigam mă ajutau să călătoresc. Este destul de costisitor să te întrețină aici părinții, la studii și pentru cele de zi cu zi (chirie, mâncare etc). Mi-am dorit să călătoresc, fiind aproape de orice destinație, iar acest lucru mi-a fost mai accesibil de aici, din vest, decât mi-ar fi fost dacă eram în România.”


„În România sunt opțiuni destul de limitate pentru a învăța business în industria ospitalității.”
Miruna este unul dintre cei mai buni studenți ai facultății Hotelschool The Hague. Mulți colegi au auzit despre România de la ea, ba chiar pe unii dintre ei i-a adus în țară, într-o vacanța de vară, și le-a fost ghid. I-a plimbat la mare, la munte, le-a arătat cu mândrie locurile pitorești.
“Acum sunt în ultimul intership, îmi scriu și licența în această perioadă. Am aplicat pentru un nou job. La Cartier. A fost visul meu să lucrez pentru o companie de lux. Am fost acceptată și sunt extrem de fericită. Este palpitant că lucrezi cu oameni atât de variați și vezi atâtea culturi. Olandezii sunt niște oameni foarte direcți și transparenți, îți spun foarte direct părerea lor. Ei nu adună tensiune, nu vorbesc pe la spate. Comunică foarte bine. Suntem și prieteni în viața personală, dar la muncă lucrurile sunt foarte clare, tipic olandez. În toate joburile mele am lucrat cu foarte multe naționalități, olandezi, portughezi, spanioli, italieni, ceea ce-mi place enorm pentru că învăț foarte mult despre cultura și despre mentalitățile lor. Sunt și români în această facultate. Din păcate, în România sunt opțiuni destul de limitate pentru a învăța business în industria ospitalității. Sunt sigură că și în România sunt o varietate de opțiuni și proiecte în dezvoltare pentru sectorul educațional, sper doar să se inspire din ce în ce mai mult din ceea ce se întâmplă în afară!”
Progresul Mirunei Licoi ne arată încă o dată că tinerii români cu perspective merită o țară ca afară. Dacă nu vrem să plece și să rămână afară.
Sursă foto: Arhivă personală Miruna Licoi

Felicitari Miruna! Esti un adevarat exemplu de ambitie si perseverenta pentru tineri. Meriti tot ce e mai bun!
Bravo și felicitări! Un exemplu de „așa DA”! Este însă păcat că au ajuns tinerii să plece din țara noastra. Avem așa de multe persoane capabile care ar putea să facă performanță și să aducă un plus și în România. Dar, din păcate, sistemul nostru nu le oferă prea multe … și de aici „migrarea”. Eu îi urez mult succes în drumul ei și să ajungă acolo unde își dorește!