Medhouse banner

Polițiștii amenință cu un protest masiv în fața Ministerului de Interne dacă nu li se vor achita restanțele salariale

Date:

Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare SNPP, afiliate la Federația Publisind și Blocul Național Sindical, au anunțat declanșarea unor proteste pentru achitarea restanțelor salariale, constând în actualizarea și plata la valoarea corectă a salariilor și soldelor de grad, precum și a normei de hrană.

Într-un comunicat emis de sindicaliști se arată că, pe 23 ianuarie, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacșu și Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și-au asumat în dialog cu sindicatele din familia ocupațională un angajament ferm privind deblocarea a două dintre drepturile plafonate prin lege, începând cu luna februarie.

Cu toate acestea, proiectele de acte normative necesare pentru realizarea acestui angajament nu au fost încă supuse avizării și nici nu au fost aduse în transparența decizională până la mijlocul lunii martie.

Sindicatul avertizează că, în aceste condiții, „pacea socială nu mai este o opțiune„, iar organizațiile sindicale sunt obligate să ia poziție. Sindicaliștii adaugă că responsabilitatea atât a prim-ministrului Marcel Ciolacu, cât și a ministrului Cătălin Predoiu, care gestionează ministerele de resort din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, va fi „decontată în stradă prin cel mai mare protest organizat în ultimii ani”.

Un ultimatum a fost emis guvernanților, cerând aprobarea actelor normative necesare până cel târziu la data de 21 martie. În caz contrar, sindicatele au anunțat că vor asigura prezența a 4.000 de protestatari în fața Ministerului Afacerilor Interne pe 25 martie, ziua în care se sărbătorește și ziua Poliției Române, începând cu ora 11:00.

Conform comunicatului, din totalul de 250.000 de polițiști, polițiști de penitenciare și militari din structura de apărare națională, 60% au salarii egale sau doar cu puțin peste salariul minim brut pe economie.

Sindicaliștii avertizează că, în cazul în care situația de amânare a plății restanțelor va continua, vor urma proteste în București și în țară, precum și acțiuni corective de refuzare a muncii suplimentare, cu blocarea activităților. Un calendar al acestor acțiuni va fi pus la dispoziția mass-media de către EUROPOL.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Intervenție aero-medicală de urgență în județul Brașov pentru un bărbat atacat de urs

O amplă intervenție aero-medicală a avut loc în această...

(Foto) Spectacol pe apă la Constanța! Festivalul Bărcilor Dragon a reunit sute de pasionați de cultura chineză

Universitatea „Ovidius” din Constanța a organizat o nouă ediție...

Premieră pe litoral: Neversea Beach construiește primul parc incluziv pe plajă pentru copiii cu dizabilități

Neversea Beach dezvoltă un proiect fără precedent pe litoralul...

Deficit de 35 de medici de familie în județul Constanța! CAS deschide noi sesiuni de contractare

Se caută medici de familie în satele din Constanța!...