Medhouse banner

VIDEO + Galerie Foto – Poștașii sunt în GREVĂ GENERALĂ. Au trimis scrisori lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă în care arată ce salarii de mizerie au: „Suntem săracii României. Lucrurile nu mai pot continua așa”

Date:

Greva Poștașilor: Revendicări și Controverse

Greva poștașilor este în derulare, luni dimineața, în 30 de județe, au semnat aproximativ 8.000 de persoane și se va desfășura până la rezolvarea principalei revendicări, cea legată de salarizare, a declarat, luni, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), Ionel Oțelea.

„Acțiunea se desfășoară cam în 30 de județe, dintr-o evaluare pe care am făcut-o la prima oră. Și-au declarat dorința de a face grevă și au semnat pentru grevă undeva în jur de 7.500-8.000 de persoane, angajați din Poșta Română, care sunt membrii sindicatului nostru. Fac specificația că nu acoperim toată țara și toate județele, dar suntem sindicatul reprezentativ. Acțiunea se va desfășura până la identificarea unor soluții care să rezolve principala revendicare a sindicatului la negocierea contractului, respectiv cea legată de salarizare”, a spus Ionel Oțelea.

El a menționat că sindicaliștii cer creșterea salariului cu 400 de lei net, creșterea sporului de loialitate pe tranșele negociate în contractul de muncă cu 10%, 15%, 25%, aspect trecut în contract din 2019.

„Reamintesc ceva care este de notorietate deja, mare parte din salariații Poștei sunt la minimumul pe economie sau aproape de minim, iar când minimumul va deveni 3.700 de lei, 90% dintre salariații Poștei vor fi la acest nivel de salarizare dacă nu se intervine într-un fel sau altul”, a precizat Ionel Oțelea.

Întrebat până când ar putea dura greva, el a precizat că sindicaliștii nu au dorit să se ajungă în această situație și ar fi putut să stea la masa negocierilor de 100 și ceva de zile, încă din luna decembrie, dar conducerea companiei a preferat discute alte subiecte și „să nu abordăm acest subiect fierbinte pentru toată lumea”.

„Abia în ultimele 4 zile a venit cu niște date (conducerea companiei, n.r.), niște informații pe care ni le-a dat la solicitarea acționarului majoritar. În măsura în care va fi suport din toate părțile, management, consiliul de administrație, acționar majoritar pentru găsirea unor soluții, eu sper și îmi doresc din suflet ca acest conflict să se încheie rapid”, a mai spus Ionel Oțelea.

Pe de altă parte, Sindicatul și-a exprimat disponibilitatea de a negocia și pe perioada de desfășurare a grevei, în prezența ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan, în calitatea sa de reprezentant al statului român, acționarul majoritar al Poștei Române, pentru găsirea de soluții la revendicările formulate.

Ulterior anunțării deciziei SLPR cu privire la declanșarea grevei generale, managementul companiei Poșta Română a subliniat că au fost puse la dispoziția salariaților toate posibilitățile financiare ale companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

„Asigurăm toți clienții, partenerii și instituțiile bancare de stabilitatea și funcționalitatea serviciilor, precum și de soliditatea politicilor de management aflate în curs. Precizăm că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Națională ‘Poșta Română‘ a luat toate măsurile pentru depășirea acestuia. Îi asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naționale ‘Poșta Română’ că nu va exista nicio persoană care să nu își primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie, așa cum ne-am asumat angajamentul”, se subliniază în comunicatul conducerii companiei.

De asemenea, Compania Națională „Poșta Română” precizează că „majoritatea covârșitoare”, peste 80% dintre salariați, „își va îndeplini atribuțiile de serviciu cu profesionalism, ca și până acum” și menționează că la conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajații companiei.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Happy Kids Junior Afterschool deschide înscrierile pentru Școala de Vară 2026 și anul școlar 2026-2027

Vara poate fi o perioadă perfectă pentru dezvoltare, socializare...

ALERTĂ MAXIMĂ | Pericol de tsunami în Filipine după un cutremur devastator de 7,8 grade!

Atenționare de călătorie MAE! Alertă de tsunami în Republica...

Două tentative de dare de mită, respinse de polițiștii de frontieră din Orșova!

Prinși cu țigări ascunse în mașini pe DN 6:...