Cadourile dulci au design personalizat și… nu se usucă
Cadourile din turtă dulce sunt răsfățul momentului și deliciul tuturor, înlocuiesc consacratele cutii cu bomboane, pot lua orice formă și îmbrăca orice model, sunt preparate din ingrediente naturale și au un gust delicios. La toate acestea putem adăuga și elementul cheie: originalitatea.
Pentru că am vrut să aflăm mai multe detalii despre acest trend, am contactat-o pe Cristina Minea. Are 36 de ani și este din Constanța. Știam că meseria ei este de economist dar, pentru fiica sa, a început să gătească sănătos, inclusiv dulciuri. De la raw vegan până la turtă dulce a fost un foarte mic pas. La fel de mic și cel de la a prepara pentru familie, până la a comercializa la cerere.
„Sunt economist, dar nu mi-a plăcut niciodată, nu m-am regăsit. Am pornit pe calea asta, cu alimentația mai sănătoasă, cu dulciuri raw vegane pentru fetița mea care acum are 11 ani. Într-o zi mă uitam pe TikTok și am dat de cineva care turna turte dulci. Fără să stau pe gânduri, am zis că vreau să fac și eu. M-am înscris la un curs online iar acela a fost momentul de debut. Nu știu cum de am avut curajul să fac așa ceva pentru că sunt antitalent la desen.”, spune Cristina.



O pasiune dulce
Turta dulce preparată de Cristina conține ouă, făină, miere și un amestec secret de condimente, din care nu lipsește coaja de portocală. Se coace în mai puțin de 7 minute, iar după ce se răcește se ajunge la etapa cea mai delicată: decorul.
“Pentru glazură folosesc glucoză, zahăr fin, zeamă de lămâie, coloranți alimentari și alte ingrediente care mă ajută să obțin rezultatul dorit. În funcție de ceea ce se dorește pe turtă, ori o glazurez prima oară apoi desenez, ori fac desenul de la început. În funcție de model, poate dura și 20-30 de minute pentru că sunt foarte atentă la detalii.”, spune entuziasmată.
De câteva luni cochetează cu această pasiune într-o industrie nouă pentru ea și se bucură de susținerea întregii familii. Primele produse pe care le-a realizat le-a dăruit prietenelor, care au fost impresionate. Un feedback pozitiv primește și de la clientele sale, mai ales că introduce constant modele noi, iar ideile sale răspund chiar și celor mai pretențioși clienți.
„Pentru 8 martie am lucrat 3 nopți și 3 zile la 10 buchete de flori din turtă dulce. A fost o lucrare mare pentru care am avut nevoie de timp și concentrare. Clientei i-au plăcut foarte mult. Mă hrănesc cu aprecierile clienților, care mă determină să fiu și mai bună de la zi la zi.”, spune Cristina care ne-a făcut o destăinuire. Știe că există cineva care se bucură atunci când un produs nu îi iese așa cum trebuie.


„Antonia, fata mea. Așteaptă cu nerăbdare să stric vreo turtă sau să se crape, ca să mănânce ea.”
Dacă în luna martie cererea cea mai mare a fost de ghiocei și lalele dulci, pentru Paște lucrează la câteva modele unicat pe care le va lansa în curând
Prețurile pentru turta dulce făcută de Cristina Minea variază în funcție de mărime, complexitatea desenului și de timpul alocat. De la 10 lei pentru un model simplu, până aproape de 100 de lei pentru un buchet de flori din 5 fire sau 150 de lei pentru un tablou, turtele dulci sunt diferite de cele pe care le găsim în comerț sau comercializate la diverse târguri. Trebuie să gustați ca să vă convingeți!
