Medhouse banner

Constanța: Programul Internațional de Scenografie – ediția a doua se desfășoară la Castrul Roman din Ovidiu

Date:

Programul Internațional de Scenografie – un atelier intensiv unde artiștii vor realiza instalații de artă site-specific

Între 1 și 10 septembrie 2023, în proaspăt renovatul Castru Roman din Ovidiu, județul Constanța se desfășoară ediția a doua a International Program in Scenography, un atelier intensiv de zece zile în care artiști emergenți vor lucra cu profesioniști consacrați pentru a realiza instalații de artă site-specific, multidisciplinare, cu caracter performativ. Programul dezvoltă un context efervescent de creație, în care artiști provenind din medii culturale diferite colaborează pentru a investiga rolul designului și valențele sale expresive în reinterpretarea patrimoniului cultural local.

Programul Internațional de Scenografie a beneficiat de o ediție pilot în anul 2022 în cadrul festivalului DbutanT organizat de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanța.

Au fost selectați în program 21 de participanți din Hong Kong, Taiwan, Canada, SUA, Germania și România specializați în scenografie, arhitectură, costume design, lighting design, sound design, media design, stage management și arte performative.

Tema aleasă pentru ediția de anul acesta este TIME SHIFT. BEFORE | AFTER (FALIE TEMPORALĂ. ÎNAINTE | DUPĂ), temă inspirată de Dionisie Exiguul (cca. 470 – cca. 544), călugăr din Sciția Mică ce a slujit în bazilica paleocreștină ale cărei ruine pot fi încă văzute în situl arheologic din Ovidiu. Dionisie este cel care a propus introducerea anului 0, Anno Domini (AD), divizând astfel cronologia istoriei în Înainte și După. Într-un context artistic mai amplu, tema explorează conceptele de transformare, ruptură și polarizare pe care realitatea contemporană ni le impune atât de des.

Printr-o coincidență fericită, astăzi, 1 septembrie, este ziua în care Biserica Ortodoxă a rânduit pomenirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul.

Programul acționează ca un catalizator pentru dialog, încurajând perspective diverse asupra spațiilor cu semnificație istorică și a revitalizării acestora prin intervenții artistice temporare. El invită creatorii să redefinească limitele, să conteste normele și să remodeleze peisajul artistic.

Pe parcursul celor opt zile de lucru, participanții vor fi implicați în workshop-uri susținute de mentori, vor participa la keynote lectures și conferințele meet the artists. Vor fi încurajați să-și perfecționeze conceptele artistice și să găsească cele mai bune tehnici de implementare, colaborând strâns cu mentorii la fiecare pas al procesului. Își vor crea echipe de lucru și vor construi împreună instalații de artă ce vor fi expuse în final, pentru o singură seară.

Programul este conceput cu atenție, pentru a găsi un echilibru între ateliere, prezentări, cercetare artistică și activități practice. De asemenea, oferă timp liber participanților pentru a se relaxa și a vizita obiective turistice. Scopul programului este să dezvolte abilitățile participanților în creația scenografică și instalații site-specific, încurajându-i să-și depășească limitele de expresie artistică. În plus, urmărește să cultive prietenii pe termen lung și să promoveze colaborări participative care transcend granițele fizice și culturale.

Programul Internațional de Scenografie este organizat de OISTAT România (Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru), Teatrul de Stat Constanța, Asociația pentru Teatru și Carte, Primăria Ovidiu. Acesta este cofinațat de Consiliul Județean Constanța – prin Teatrul de Stat Constanța, AFCN, UNITER.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Accident grav în Rudești | Tânără inconștientă, extrasă din fiarele contorsionate ale unei mașini

O tânără de 18 ani a rămas încarcerată În această...

(Foto) Tragedie în localitatea Ilișești | O adolescentă a murit în urma unui incendiu violent

O adolescentă de 15 ani și-a pierdut viața în...

(Foto/Video) Incendiu violent în Agapia | O hală de 230 mp a fost complet distrusă de flăcări

Pompierii au luptat trei ore cu flăcările Aseară, la ora...

A fost cutremur în România! Ce magnitudine a avut

Cutremur în România, în această dimineață. Seismul s-a produs...