Momente deosebit de emoționante la festivitatea de absolvire a elevilor clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială Nr. 7 „Remus Opreanu” din Constanța.
Dincu Robert Cristian a fost desemnat șef de promoție, după ce a încheiat cei 4 ani de gimnaziu cu rezultate excepționale, obținând media 10 pe linie.
În aplauzele colegilor, profesorilor și părinților, Robert a urcat pe scenă pentru a-și primi distincția și a susține discursul de final de ciclu gimnazial, un moment care a impresionat și amuzat audiența.
Printre cei mai emoționați spectatori s-a aflat mama sa, Cristina Dincu, un cunoscut psiholog constănțean, care a publicat un mesaj plin de sensibilitate și mândrie pe pagina sa de Facebook.
„Se spune că timpul trece repede. Eu confirm: parcă mai ieri îl țineam de mână la grădiniță, iar astăzi îl privesc urcând pe scenă ca șef de promoție”, a scris aceasta.
Mesajul vorbește nu doar despre performanța tânărului absolvent, ci și despre efortul, perseverența și caracterul care au stat la baza acestei reușite.
„Sunt profund mândră de tine, nu doar pentru rezultatul obținut, ci pentru drumul parcurs până aici. Pentru orele de muncă, pentru ambiție, pentru momentele în care ai ales să continui chiar și atunci când nu era ușor. Premiul de astăzi este frumos, dar omul care devii este cea mai mare realizare”, a transmis mama sa.

În același mesaj, aceasta a ținut să îi mulțumească dirigintelui clasei, profesorul Adrian Bârlă, pentru implicarea și sprijinul acordat elevilor de-a lungul anilor de gimnaziu.
„Nu este deloc simplu să coordonezi o clasă de adolescenți și să ieși învingător, iar pentru asta meritați toată aprecierea noastră”, a scris aceasta.
Finalul mesajului a adus zâmbete și emoție deopotrivă, surprinzând perfect relația dintre un părinte și copilul său:
„Astăzi sărbătorim o reușită. Mâine, probabil, o să te întreb din nou dacă ți-ai făcut patul. Așa funcționează dragostea de părinte: te vede extraordinar și, în același timp, îți amintește să îți strângi șosetele.”
Rezultatul obținut de Robert Dincu reprezintă o performanță remarcabilă și un exemplu de seriozitate, disciplină și perseverență, într-o perioadă în care astfel de realizări merită cu atât mai mult apreciate și promovate.
Felicitări absolventului, familiei sale și tuturor profesorilor care au contribuit la formarea unei noi generații de tineri pregătiți să își urmeze visurile!
