Medhouse banner

O familie din Camerun, depistată ascunsă într-un mijloc de transport

Date:

O familie din Camerun, ascunsă într-un mijloc de transport

O familie formată din mama, tată și doi copii, găsiți ascunși într-un mijloc de transport. Aceștia împreună cu un al cetățean străin au fost depistați de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. Cele cinci persoane au încercat să treacă ilegal frontiera.

În data de 19.04.2024, ora 09.00, lucrătorul CNAIR din PTF Moravița a informat polițiștii de frontieră aflați la control că un conducător auto, al unui ansamblu rutier aflat în staționare pentru a ieși din România, a sesizat faptul că din semiremorcă se aud zgomote și voci.

La fața locului s-a deplasat o patrula formată din polițiștii de frontieră care a condus ansamblul rutier pe aliniamentul de control, procedând la efectuarea controlului fizic împreună cu lucratorii vamali. S-a constatat că semiremorca prezintă sigiliu de România și că șnurul de siguranță al prelatei prezintă semne de manipulare în zona sasiului, pe partea dreapta (tăiat și relipit).

Cu ocazia controlul amănunțit al compartimentului de marfă au fost depistați în interiorul mijlocului de transport cinci cetățeni afro-asiatici.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Camerun (o familie formată din mama, tată și doi copii) și un cetățean din Guineea, cu vârste cuprinse între 5 și 40 de ani, toți aflați în procedură de azil în România.

Persoanele în cauză au declarat că s-au urcat în automarfar, într-o parcare de pe centura municipiului Timișoara, în timp ce conducătorul auto efectua timpii de odihnă, deoarece doreau să ajungă în Germania.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun. Totodată la finalizarea verificărilor cele cinci persoane au fost predate către CRCPSA Timișoara.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Protest de amploare împotriva ilegalităților comise de guvernanți: „Măsurile economice din ultimii doi ani sunt echivalente cu o sinucidere națională”

Protest major împotriva ilegalităților guvernamentale! Marți 28 aprilie 2026, Ziua...

„Zorba the Greek” revine pe marele ecran, la Constanța

Seară retro la cinema: Redescoperă povestea lui Nikos Kazantzakis Centrul...

FOTO|VIDEO. Turcia fără filtre: ce nu îți spune nimeni despre stațiunile în care merg românii

Am vizitat stațiunile de top din Turcia și am...