Medhouse banner

Măsuri de siguranță în minivacanță. Aproximativ 450 de polițiștii vor fi la datorie

Date:

Minivacanța, sub lupa forțelor de ordine

În minivacanța care urmează, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a dispus măsuri suplimentare pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, astfel încât ziua de 1 Mai și sărbătorea creștină a Paștelui să se desfășoare în siguranță.

În această perioadă vor avea loc manifestări cu un aflux important de persoane, pe arterele rutiere, în apropierea lăcașurilor de cult și în zonele de agrement, care impun adaptarea corespunzătoare a activităților specifice desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

În perioada minivacanței, în mediul urban și rural, precum și pe litoralul Mării Negre, vor acționa, zilnic, aproximativ 450 de poliţişti din structurile operative, folosind peste 200 de autospeciale și aproximativ 15 aparate radar, pentru prevenirea producerii oricăror evenimente ce ar putea afecta siguranța cetăţenilor.

Astfel, dispozitivele de ordine şi siguranţă publică organizate în această perioadă vor fi amplasate și adaptate în funcție de evoluția situației operative și vor acţiona pentru asigurarea și menținerea climatului de siguranță pulică, pentru siguranța cetățenilor.

Totodată, va fi asigurată intervenția la evenimentele semnalate prin S.N.U.A.U. 112.

Polițiștii rutieri vor acționa pe tronsoanele de drum intens circulate, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulaţiei şi combaterii vitezei excesive, aparatele de măsurare a vitezei urmând a fi folosite la capacitate maximă.    

De asemenea, polițiștii rutieri vor acționa pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale vor desfășura activități pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență și a infracționalității stradale.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu vor fi prezenți în teren pentru a preveni și combate faptele specifice, cu precădere pentru a verifica modul de respectare a regimului armelor și munițiilor.

Polițiștii de la transporturi vor patrula în trenurile de călători, în stațiile de cale ferată și aerogări.

Totodată, structurile Inspectoratului de Poliţie Județean Constanţa vor sprijini Gruparea Mobilă de Janadarmi Tomis Constanța, în asigurarea măsurilor de ordine publică la festivalul care se va desfășura de mâine, în stațiunea Mamaia.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție! Cod Galben de vânt puternic în Constanța! Rafale de până la 70 km/h

Constanța, sub Cod Galben de intensificări ale vântului Primăria Municipiului...

(Foto) Peste 15 kg de argint, descoperite ascunse într-un microbuz!

Argint de peste 150.000 de lei, confiscat la frontieră Echipa...

UPDATE – Alertă la Galați! O dronă s-a prăbușit într-o gospodărie. Au fost evacuate peste 200 de persoane

Drona prăbușită va fi detonată controlat într-o zonă sigură Având...

(Foto) Incendiu violent la o gospodărie, un bărbat a suferit arsuri

Bărbatul a fost transportat la spital cu arsuri pe...