Acțiune pentru desfășurarea unui trafic rutier în siguranță
În perioada 29 – 30 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în vederea asigurării unui trafic rutier sigur.
Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație din județul Constanța, având ca obiectiv principal depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise sau care nu respectă regimul legal de viteză.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate prin aplicația eDAC 273 de persoane, au fost testați cu aparatul etilotest 88 de conducători auto și 100 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 191 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 47.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării zece permise de conducere, au fost retrase șapte certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.