Medhouse banner

Operatorii din turism au tras linie. Peste 70.000 de turiști au venit la mare 1 Mai și Paște. VEZI care au fost cele mai aglomerate stațiuni

Date:

Mii de turiști au ales litoralul pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în minivacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând stațiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, relevă datele centralizate de Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de vacanțe. Gradul mediu de ocupare al unităților hoteliere deschise în acest interval, adică aproximativ 150 de hoteluri, a depășit procentul de 50%.

Stațiunile cele mai aglomerate: Mamaia, Costinești și Vama Veche

Bilanțul la finalul vacanței arată că stațiunile Mamaia, Costinești și Vama Veche au fost cele mai populare, acest lucru fiind influențat și de faptul că în aceste destinații au fost organizate evenimente diverse, de la concerte la festivaluri culinare. În plus, Neptun se numără anul acesta printre preferințele turiștilor care și-au făcut vacanțele pe litoral datorită faptului că multe unități de cazare care se deschideau mai târziu au decis să se alinieze la trendul general și să inaugureze sezonul estival chiar pe data de 1 Mai.

Cele mai căutate hoteluri au fost cele de 3 stele, urmate de cele din categoria de 4 stele, mare succes având mai ales unitățile dotate cu centre spa. Datele centralizate de turoperator mai arată că valoarea medie a sejurului a fost 1.106 lei/camera dublă. Pentru 1 Mai, tarifele au pornit de la 103 lei/noapte/cazare în cameră dublă, iar pentru Paște ofertele au fost de la 101 lei/noapte/camera dublă. 

„În ceea ce privește durata sejurului, turiștii au petrecut în medie 4,2 nopți pe litoral, ceea ce arată că mulți au unit ziua liberă de 1 Mai cu cele acordate cu ocazia Paștelui pentru a-și prelungi vacanța. Așa cum ne așteptam, apropierea dintre cele două sărbători a avut un impact pozitiv asupra rezervărilor pe litoralul românesc.”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Începe „Litoralul pentru Toți”

Datorită specificului diferit al celor două sărbători de la începutul lunii mai, pe litoral au ajuns două categorii principale de turiști: tinerii, care au optat în special pentru distracție în cluburi și la festivalurile de muzică, și familiile cu copii, care s-au relaxat în hoteluri sau pe plajă și au participat la evenimentele publice organizate de autorități.

După această vacanță care dă startul sezonului estival 2024, hotelierii de pe litoral lansează o nouă ediție a programului „Litoralul pentru Toți”, prin care turiștii pot merge la mare cu prețuri pornind de la 69 lei/noapte/camera dublă.

Sursă foto: Primăria Constanța/rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...