Medhouse banner

Bilanț SCJU: Peste 2.800 de persoane au ajuns la spital în minivacanță. Aproape 860 sunt copii

Date:

Aproape 480 de persoane au fost internate în spital

2.841 persoane (1.988 adulți și 853 copii) au beneficiat de servicii medicale de urgenţă, începând de miercuri, 01.05.2024 şi până astăzi, 07.05.2024, ora 08.00, anunță reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

„În urma triajului, cele mai multe urgenţe, 2.334, au fost repartizate pe codul verde (pacienţi cu funcţii vitale stabile dar care necesită investigații și posibil internare). Alţi 213 pacienţi au fost încadraţi pe codul galben, iar pe codul roțu (camera de resuscitare) au fost preluaţi 53 de pacienți.”, a declarat Crina Kibedi, purtător de cuvânt SCJU Constanța.

De 1 Mai, UPU SMURD Constanţa a înregistrat 476 prezentări, iar în prima zi de Paşte, au avut nevoie de servicii medicale de urgenţă alte 412 persoane.

„Întreg personalul SCJU Constanţa a depus eforturi permanente pentru ca toţi pacienţii să fie preluaţi, evaluaţi şi trataţi în cel mai eficient mod.”, a adăugat Crina Kibedi.

Dintre cele 2.841 de persoane preluate de Unitate Primiri Urgenţe în aceste zile de sărbătoare, 478 au necesitat internare pentru îngrijiri de specialitate continue şi investigaţii medicale suplimentare. Astfel, dintre secţiile cu cele mai multe internări, menţionăm: Pediatria – 82 de cazuri noi, Cardiologia – 48 pacienţi, Gastroenterologia – 30 de pacienţi, Neurologia – 33 pacienţi, Obstetrică Ginecologie 1 si 2 – 67 paciente.

„Totodată, vă reamintim că începând de astăzi a fost reluat programul Ambulatoriului de Specialitate dar şi cel al Biroului de internări.”, a subliniat purtătorul de cuvânt al SCJU Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...