Medhouse banner

Procurorii DNA Constanța au reținut un ucrainean pentru cumpărare de influență! Flagrant cu 20.000 de dolari!

Date:

Procurorii DNA au formulat pe numele suspectului propunere de arestare preventivă

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea unui cetățean ucrainean anchetat pentru cumpărare de influență, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că „în cursul lunii mai 2024, inculpatul ar fi promis, în mai multe rânduri, unei persoane suma totală de 90.000 USD pentru ca aceasta să-și exercite influența pe care ar fi pretins că o are asupra funcționarilor cu atribuții de control din cadrul a două birouri vamale din județul Constanța și să-i determine pe aceștia să permită intrarea pe teritoriul României a 4 containere ce conțineau replici (cel puțin 990 de cutii/container) ale unor branduri renumite de încălțăminte.

Inculpatul ar fi promis să remită pentru 3 dintre containere suma de 20.000 USD/container, iar pentru cel de-al patrulea suma de 30.000 USD”, se arată într-un comunicat de presă al DNA Constanța.

Flagrantul a avut loc vineri

În cursul zilei de vineri, inculpatul a fost prins în flagrant de oamenii legii, în timp ce-i dădea persoanei care ar fi trebuit să se ocupe de această afacere suma de 20.000 de dolari.

Sâmbătă, suspectul va fi dus în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

În acest dosar procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, al Gărzii de Coastă, și de sprijinul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea și a Biroului Vamal de Frontieră Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Vis împlinit pentru o constănțeancă la Londra: «Astăzi am văzut toată familia regală britanică»”

O constănțeancă a luat parte, astăzi, la unul dintre...

Titluri de stat TEZAUR | O nouă emisiune cu dobânzi anuale de până la 7,25% pentru români

Ministerul Finanțelor lansează o nouă sesiune TEZAUR în luna...

Next Generation 112 | Acces voce-video-date pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire

Noua tehnologie lansată de STS care revoluționează apelurile de...