Medhouse banner

Filtre pe străzile din Constanţa: 3 şoferi au rămas fără permis. Poliţiştii au dat aproape 50 de amenzi

Date:

Filtre pe străzile din Constanţa: 3 şoferi au rămas fără permis

În perioada 5 – 6 iunie polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea siguranței în trafic și prevenirea consumului și a traficului de substanțe interzise. În cadrul activităților derulate, au fost organizate 16 filtre rutiere, au fost legitimate prin aplicația eDAC peste 230 de persoane și au fost verificate 70 de vehicule.Totodată, 22 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 11 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

Poliţiştii au dat aproape 50 de amenzi

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 17.000 de lei. Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, trei șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi pentru conducere sub influenţa substanțelor interzise. De asemenea, au fost oprite din a circula două vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate. Totodată, au fost retrase două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate două infracțiuni. La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Exponatul săptămânii: „Ștergarul de nuntă din Dobrogea de Sud

Un ștergar de borangic din 1934, vedeta colecției de...

Schimbări legislative importante pentru firme în 2026: ce trebuie să știe antreprenorii

Anul 2026 aduce o serie de modificări importante pentru...