(Foto) Au fost finalizate lucrările de restaurare a Mormântului pictat tip Hypogeu

Date:

Lucrările de restaurare a Mormântului pictat tip Hypogeu au început în 2022

Au fost finalizate lucrările de restaurare a Mormântului pictat tip Hypogeu! Județul Constanța își consolidează poziția pe harta culturală a Europei, oferind o dovadă concretă și științifică a prezenței creștinismului în aceste meleaguri.

Consiliul Județean Constanța a marcat astăzi, 6 iunie, finalizarea lucrărilor de restaurare în cadrul proiectului „SALVAREA ȘI PUNEREA ÎN VALOARE A MORMÂNTULUI PICTAT HYPOGEU”, printr-un eveniment organizat la amplasamentul obiectivului. Alături de președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, vicepreședintele CJC, Petre Enciu și directorul Direcției Generale de Proiecte a CJC, Elena Georgescu, la eveniment au fost prezenți reprezentanți ai echipei de arheologi și cercetători implicați în proiect, care au prezentat importanța științifică și unicitatea monumentului.

„În ultimii ani, cred că am vorbit despre importanța protejării patrimoniului cultural-istoric al județului Constanța, în toate ocaziile posibile, fără a rata vreo oportunitate de a sublinia aceste aspecte esențiale. Mi-am dorit o conștientizare din partea tuturor, a valorii inestimabile a acestor mărturii ale istoriei și, în același timp, am împins lucrurile pentru a asigura conservarea lor. Iată că astăzi am ajuns la acest moment important, în care putem celebra o realizare deosebită pentru comunitatea noastră.

Mormântul pictat tip Hypogeu, un monument unic în România, și-a recăpătat strălucirea și în curând va putea fi admirat de public! Un eveniment care scoate la suprafață istoria noastră și care contribuie la identitatea culturală a municipiului și județului Constanța. Arheologii și oamenii de știință implicați în proiect au dedicat mult timp și efort pentru a efectua o descărcare arheologică corectă. Fiecare detaliu a fost pus în valoare cu multă atenție, reușind să facă o adevărată minune din acest obiectiv.

Pe de altă parte, echipa din cadrul Direcției Generale de Proiecte, condusă de doamna director Elena Georgescu și coordonată de domnul vicepreședinte al CJC, Petre Enciu, a asigurat succesul acestui proiect, printr-o sincronizare a eforturilor în toate aspectele și etapele lui. Le mulțumesc tuturor pentru munca depusă!

Țin să precizez că astăzi au fost invitați toți factorii decidenți și implicați în dezvoltarea acestui județ, pentru că am ținut de la bun început să nu politizăm aceste proiecte. Vă spun sincer că mi-aș fi dorit ca aceste lucrări să nu se finalizeze în timpul campaniei electorale, poate așa, am fi avut sprijinul lor și ar fi fost alături de noi în acest moment crucial pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural.”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Lucrările, demarate în luna decembrie a anului 2022, au vizat intervenția directă asupra monumentului funerar și introducerea unei structuri de protecție cu rol multiplu:  protejarea de factorii de degradare externi, asigurarea unui microclimat interior vital pentru conservarea picturilor murale din interior și restabilirea legăturii dintre monumentul antic și nivelul original al solului.

Totodată a fost realizat un Punct de Informare, în scopul punerii în valoare a excepționalului monument istoric, cu rol de prezentare specială a obiectivului, dar și de facilitare a accesului în vecinătatea acestuia. Valoarea totală a investiției se ridică la 6.419.336,47 lei.

Totodată, în cursul zilei de astăzi, președintele CJC a efectuat o vizita de lucru la Edificiul Roman cu Mozaic pentru a verifica stadiul lucrărilor. Acestea vor fi finalizate în luna noiembrie a acestui an.

Sursă foto: CJC

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Facturile la curent se schimbă de la 1 iulie: se încheie schema de sprijin

Schema de plafonare a prețurilor la energie se încheie...

(Foto/Video) „Adio, personal la curățenie!”: robot de ultimă generație surprins într-un supermarket din Constanța

Curățenia, preluată de o mașină autonomă Un constănțean a trimis...

Alertă de călătorie la nivel maxim în Libia: Românii sunt sfătuiți să plece de urgență

MAE: Cetățenii români din Libia trebuie să părăsească imediat...