Medhouse banner

Școala de Vară de la Carsium – Hârșova. Care este programul

Date:

Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Orașului Hârșova, Institutul de Studii Avansate pentru Istoria și Civilizația Levantului, Universitatea din București – Facultatea de Istorie și Uniunea Democrată Turcă din România, organizează a doua ediție a Școlii de Vară de la Cetatea Carsium, ce va avea loc în perioada 11-14 septembrie 2023.

Şcoala de vară se adresează elevilor, studenţilor şi tinerilor cu activitate în domenii precum istorie, arheologie, patrimoniu cultural, antropologie, natură, dar şi pasionaţilor de cultură şi iubitori de patrimoniu cultural și natural.

Obiectivul general al Școlii de vară este cunoașterea monumentelor istorice și naturale ale Hârșovei, prezentarea tehnicilor de restaurare a artefactelor de piatră aflate in lapidariumul Muzeului din Hârșova, precum și înlesnirea unui cadru informal de dialog între autorități publice, comunitate, viitori cercetători și tineri, pe care dorim să-i atragem în acest efort comun de cunoaștere și protejare a monumentelor istorice și a patrimoniului natural.

Școala de vară se va desfășura atât pe teren, prin vizitarea obiectivelor patrimoniului cultural și a obiectivelor de patrimoniu natural, la sediul Muzeului Carsium din localitate, unde se va desfășura și atelierul de restaurare piatră, precum și la sediul Primăriei, unde se vor desfășura conferințele ținute de lectorii Școlii de Vară.

Programul Școlii de Vară

Ziua I 11 septembrie 2023
10.00 – Deschiderea Școlii de vară: sediul Primăriei
Consiliul Județean Constanța – dl. Mihai Lupu, Președinte
Primar Hârșova – dl. Viorel Ionescu
Institutul Național al Patrimoniului – Oana-Valeria Zaharia, Manager interimar
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța – Aurel Mototolea, Director

Hârșova Monumentele Istorice și turismul cultural
11.00 – 11.30 – Proiecte de restaurare și de punere în valoare a monumentelor din Hârșova, Dr. Constantin Nicolae, M.I.N.A.C.
11.30 – 12.00 – Școala de vară, Ediția a I a. Activități și concluzii, Daniela Mihai, INP
12.00- 12.30 – Metode de conservare-restaurare. Elemente decorative litice. Mioara Samoilă, restaurator, INP
12.00 -13.30 – Vizita de lucru pe șantierele de restaurare de la Școala Cotovu și Cetatea Carsium
13.30 – 15.30 – Pauză de masă
16.00 – 17.00 – Vizitarea geamiei, întâlnire cu reprezentanți ai comunității turce din localitate
20.00 – Masa de seară

Ziua a 2-a 12 septembrie2023
Cercetări interdisciplinare în domeniul protejării și conservării patrimoniului cultural

10.00-10.30 – Investigații interdisciplinare în cercetarea arheologică
Analiza petrografică a materialului litic descoperit in siturile preistorice
Dr. Constantin Haită – I.S.A.C.C.L.; MNIR
10.30-11.00 Arheologia hărților. Noi perspective în cunoașterea cetăților otomane din Dobrogea.
Dr. Aurel Stănică, Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea
11.00- 11.30 – Exemple de bune practice în restaurarea siturilor arheologice
Dr. Arina Nițulescu; Institutul Național al Patrimoniului

Atelier de restaurare piatră
12.00 – 14.00- Practica de lucru restaurare piatră lapidariumul Muzeului din Hârșova – restaurator Mioara Samoilă, INP
14.00- 15. 30 – Pauză de masă
15.30 – 17.30 – Practica de lucru restaurare piatră – lapidariumul Muzeului din Hârșova – restaurator Mioara Samoilă, INP

Ziua a III a 13 septembrie 2023
10-14 00 Atelier de conservare și restaurare piatră – lapidariumul Muzeului din Hârșova
14.00 -15 30 Pauza de masă
Patrimoniul natural din Hârșova
16.00 -19.000 Vizită pe teren la cariera de piatră din Hârșova – prezentare
Dr. Constantin Haită (ISACCL, MNIR)
Dr. Daniel Iosif, (ISACCL), Geoparcul: considerații teoretice și practice aplicate în spațiul dobrogean
Ora 20.00 – Masa de seară – discuții

Ziua a IV-a-14 septembrie 2023
10.00-14.00
Lectii invățate
Acordarea diplomelor de participare
Închiderea Școlii de vară

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

eTax SPIT Constanța: Serviciile publice și obligațiile fiscale, la un singur click distanță

Cum poți interacționa online cu SPIT Constanța prin intermediul...

Atenție, călători! MAE emite o avertizare pentru românii care se află sau merg în Portugalia

Zboruri anulate și întârzieri majore în Portugalia: Ce trebuie...

KAPITAL Festival se reprogramează pentru 2027. Organizatorii anunță un format îmbunătățit

Festivalul Kapital, pregătit într-un format îmbunătățit, imposibil de organizat...