Cântăreața Celine Dion va concerta în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice
Bucurie greu de exprimat în cuvinte pentru fanii lui Celine Dion după ce a fost făcut anunțul revenirii sale pe scenă. Cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, care are loc la Paris, cântăreață va urca din nou pe scenă după o lungă perioadă în care starea de sănătate nu i-a permis să facă niciun fel de efort.
Potrivit unui articol publicat de dailymail.co.uk, „Celine Dion s-a arătat binedispusă când ajunge înapoi la hotelul ei din Paris la ora 1.30 dimineața după repetiția pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice”.

În anul 2022, artista a fost diagnostică cu Stiff Person Syndrome, o tulburare neurologică rară, incurabilă. De atunci, ieșirile sale oficiale au fost foarte rare, oferind de fiecare dată o imagine impresionantă. Vizibil slăbită, deplasându-se într-un cărucior cu rotile, Celine Dion (în vârstă de 56 de ani) a declarat că va face tot posibilul să lupte cu boala.
Spre surprinderea și bucuria tuturor, numele ei s-a făcut din nou auzit cu ocazia Jocurilor Olimpice. O lume întreagă este nerăbdătoare s-o reasculte interpretând hiturile care au consacrat-o. Nu revine pe scenă doar un star, ci revine sentimentul de iubire în mulți dintre cei care îi îndrăgesc muzica și care au crezut că nu vor mai avea niciodată ocazia să o mai vadă cântând. Minuni există!
Sursă foto: Mondedestars.com / dailymail.co.uk
Celine Dion. Citește și acest articol.
