Medhouse banner

„Ghiozdane pentru vise mari!”: 400 de copii talenţaţi şi ambiţioşi din medii defavorizate au primit ajutor pentru a începe şcoala în condiţii decente

Date:

Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Idea Papel, a iniţiat, în această perioadă o campanie socială, prin care a oferit ghiozdane complet echipate pentru copii cu vârste de până la 10 ani.

Scopul acestui demers a fost ca 400 de copii ai căror părinţi nu îşi permit să le cumpere cele necesare începerii şcolii să primească câte un ghiozdan complet echipat cu rechizitele şcolare necesare.

Apelul Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a fost auzit de foarte mulţi cetăţeni cu inima mare care au scris pe adresa fundaţiei poveştile acestor copii. Sunt multe poveşti din care oricine poate învăţa ce înseamnă curajul, perseverenţa, tăria de caracter de la copii năpăstuiţi de soarta, care fac eforturi supraomeneşti să depăşească limitele impuse de condiţia socială a familiei.

„Sunt mamă de două prinţese, dar şi învăţătoarea unui copilaş deosebit cu cerinţe educative speciale, care, fără îndoială merită tot ce e mai bun şi mai frumos în viaţă. Astăzi vă scriu pentru el, elevul meu. Este un copil cuminte, silitor şi cu progrese remarcabile de la un an la celălalt, cu toate că dificultăţile bolii îşi fac simţită prezenţa.”, este mesajul unei doamne învăţătoare sensibilă la problema unuia dintre elevii săi.

Povestea unui tată a cărui soţie a murit şi care creşte singur trei copii a fost fost adusă la cunoştinţă de o vecină care a remarcat situaţia dificilă a acestei familii: „Este lângă mine un tată cu 3 copilaşi, mama lor a murit acum un an, se descurcă foarte greu, dar în ciuda tuturor neajunsurilor copii sunt foarte cuminţi şi deştepţi, respectă pe toată lumea.”

Un ghiozdan a ajuns şi la fetiţa de clasa a IV-a care merge către şcoală, zilnic câte doi kilometri pe jos alături de frăţiorii ei. Cazul a fost semnalat de către învăţătoarea fetiţei: „Ghiozdanul pentru vise mari ar fi un dar minunat pentru o elevă de a mea, care provine dintr-o familie numeroasă, cu minime posibilităţi materiale. Fetiţa din clasa a IV-a pictează foarte frumos, este ambiţioasă, iubeşte şcoala, deşi vine pe jos 2 km zilnic, împreună cu cei 3 frăţiori mai mici decât ea.

Potrivit ultimelor statistici publicate de organizaţia Salvaţi Copiii, nu mai puţin de 25.000 de copii români trăiesc la limita subzistenţei, ţara noastră fiind din acest punct de vedere pe primul loc în Uniunea Europeană. Campania intitulată „GHIOZDANE PENTRU VISE MARI!” vine în întâmpinarea copiilor care provin din familii pentru care achiziţionarea unui ghiozdan şi a rechizitelor necesare în noul an şcolar reprezintă o povară din punct de vedere financiar.

La fel de impresionantă este şi povestea fetiţei care în fiecare zi se trezeşte la ora 6.00 pentru a merge la şcoală şi apoi, după-amiază, călătoreşte cu autobuzul din comuna în care locuieşte, până în Bucureşti unde învaţă să cânte la pian. Pasiunea pentru acest instrument îi ocupă timpul până spre seară când se întoarce acasă pentru a-şi face temele şi a se odihni. Cu siguranţă şi acest copil ambiţios a meritat un ghiozdan plin cu rechizite pentru puterea extraordinară şi perseverenţa de a-şi urmări visul.

„Mântuitorul şi-a trimis slugile sale cele bune”

În cadrul aceleiaşi campanii, zeci de copii de la Şcoala Gimnazială, Comuna Cocorăştii Colţ au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare înainte de a suna clopoţelul de începere a noului an şcolar. Cu ajutorul părintelui de la biserica din comună, copiii au putut să se bucure că au împlinit condiţia cea mai importantă pentru a începe noul an şcolar.

„Ne bucurăm împreună cu copiii noştri din comunitatea Cocorăştii Grind. Parcă şi pe noi ne întâmpină emoţiile începutului de an şcolar. Biserica le-a arătat şi le va arăta întotdeauna că nu-i lasă singuri. După cuvântul Mântuitorului: <<Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi!>> Astăzi copiii au venit la Mântuitorul şi Mântuitorul şi-a trimis slugile sale cele bune să vină în întâmpinarea lor.”, a spus părintele Ioan Vrăjitoru.

Sursă foto: www.fundatiadanvoiculescu.ro

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia

Lucrări de modernizare a rețelei de distribuție din Medgidia RAJA...

Începe ediția a II-a a proiectului cultural „Datina VIE” în Constanța

Descoperă Dobrogea autentică: Expoziții, documentare și conferințe la „Datina...

Fii erou la UNTOLD 2026! Donează sânge și primești un bilet gratuit pentru prima zi de festival!

Caravana mobilă ajunge în 10 orașe din România UNTOLD lansează...