Apa va fi întreruptă timp de 30 de ore
RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile timp de 30 de ore, în intervalul 18 septembrie, ora 22.00 – 20 septembrie, ora 04.00. Vor fi afectaţi aproape toţi locuitorii din Constanţa, şi cei din localităţile Cumpăna, Lazu, Agigea şi Eforie Nord. Se vor executa lucrări de înlocuire a unor vane de legătură și a mai multor tronsoane din conductele degradate
Mai multe şcoli din Constanţa au decis să scurteze programul, în aceste condiţii
„Conform ROFUIP, modificarea programului școlar se face cu hotărârea Consiliului de Administrație al unității de învățământ și cu acordul ISJ. Am primit solicitări de la mai multe unități de învățământ, iar astăzi vom aproba aceste modificări. În paralel, DSP Constanța a fost notificată pentru a lua măsurile igienico-sanitare necesare”, a declarat Sorin Mihai. Inspectorul general al ISJ Constanța a spus că majoritatea unităților au cerut reducerea duratei orelor la 30-40 de minute, cu pauze de cinci minute.
Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
- Cartierul Palas și Zona Industrială Oierie Palas;
- Cartierele Brătianu și Medeea;
- Zona Industrială;
- Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
- Cartierele Anda, Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
- Zonele Industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
- Zona Comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
- Cartierul Faleză Sud;
- Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Balada, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
- Zonele Baba Novac și Halta Traian;
- Zona Comercială Vest – cu excepția Complexului Comercial Vivo;
- Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.
