Este avarie pe strada Valului
Astăzi – 12 septembrie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de distribuție, cu diametrul de 800 mm, de pe strada Valului din municipiul Constanța. Având în vederea diametrul conductei și debitul mare de apă, s-a impus întreruperea furnizării de la nivelul Complexului Palas (Fir 1 și 2).
Astfel, în intervalul orar 10.30 – 19.00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele Brătianu, Palas și Palas-Oierie, iar în zonele Industrială și CET se furnizează apă cu presiune redusă. În funcție de topografia rețelei, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametri optimi, în cel mai scurt timp” , au transmis reprezentanţii RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.