MAI a precizat că echipajele SMURD au intervenit la 3.660 de solicitări în toată țara
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 4.300 situații de urgență. În acest interval de timp, cea mai mare pondere a misiunilor gestionate de către salvatori o reprezintă cazurile de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 3.660 de persoane aflate în dificultate.
„De asemenea, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au intervenit în 566 astfel de situații. Totodată, pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 146 incendii izbucnite la nivel național, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
În afara acestor misiuni, o atenție sporită a fost acordată și accidentelor rutiere, sens în care echipajele de descarcerare au acționat în 19 de situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme”, precizează MAI, într-un comunicat de presă.
În perioada analizată, pe durata misiunilor desfășurate în sprijinul semenilor, datorită răspunsului eficient furnizat de către pompierii militari, 21 de persoane aflate în situații critice au fost salvate. În plus, pentru protecția populației, în acest sfârșit de săptămână, au fost transmise 13 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.
