Nelu Tătaru este cercetat de DNA pentru luare de mită
Deputatul Nelu Tătaru, cercetat de DNA pentru luare de mită, susține că este nevinovat și că nu a luat bani de la pacienți. Înainte de a intra la audieri, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, fostul ministru al Sănătății a declarat:
„Nu vreau decât să se facă dreptate. Sunt nevinovat. Nu am primit niciun ban. Ieri am văzut prima dată dosarul. Nu am atins niciun ban, au fost nişte provocări. Nu am acceptat bani. Mai mult de 60% din timpul meu în Huşi, este în spital, spitalul este casa mea, acolo consult, acolo dorm, acolo mănânc”.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, vinerea trecută, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în sensul încuviinţării efectuării procedurilor privind percheziţia în cazul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru. Comisia va decide luni dacă va încuviința solicitarea DNA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.