Medhouse banner

Mai mulți cetățeni sirieni au încercat să intre ilegal în ţară, traversând fluviul Dunărea cu o ambarcațiune

Date:

Din grup făceau parte și doi români

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț au depistat, în zona judeţului Dolj, 14 migranţi care au încercat să intre în mod fraudulos în ţara traversând fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune.

În data de 21.10.2024, în jurul orei 20.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț, județul Dolj, pe timpul executării unei misiuni privind prevenirea și combaterea migrației ilegale, au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune mai multe persoane la malul fluviului Dunărea.

Polițiștii de frontieră au acționat imediat pentru reținerea acestora, fiind vorba despre un grup de 16 persoane, format din 14 cetățeni sirieni și doi români. În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că persoanele au încercat să intre în țară traversând ilegal fluviul Dunărea cu o ambarcațiune, iar cetățenii români aveau rolul să le faciliteze cetățenilor străini deplasarea pentru a ajunge în ţări din vestul Europei.

Având în vedere aspectele constatate, colegii noştri au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru cei doi cetățeni români şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini.

Totodată, conform protocolului româno-bulgar, cetățenii sirieni au fost preluați de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Sfântul Gheorghe, „Străjerul Primăverii”, celebrat de peste un milion de români

Sfântul Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”: Tradiții și obiceiuri Astăzi, 23...

(Foto) Acțiune de amploare a ARBDD. 9,5 tone de unelte de pescuit ilegale, distruse!

Peste 6.000 de unelte confiscate de ARBDD au fost...

(Foto) INCDM „Grigore Antipa” susține candidatura Dobrogei pentru titlul european din 2029

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” se alătură...

Președintele României a promulgat Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului

Pedepse aspre pentru agresori. Nicușor Dan a semnat legea...