Medhouse banner

Polițiștii de frontieră au descoperit zeci de mii de țigări de contrabandă!

Date:

Polițiștii de frontieră au găsit țigările la bordul unor autovehicule

Polițiștii de frontieră au descoperit, în urma unor controale efectuate în baza analizei de risc, pe căile de comunicație din zona de competență, asupra unor autovehicule care circulau pe DN5, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Transporturi Giurgiu, aproximativ 121.500 de țigarete.

O parte dintre acestea erau ascunse și nedeclarate, în locașuri speciale amenajate în podeaua mijlocului de transport și în capitonajul părților laterale ale acestuia.

”La data de 09.01.2025, în jurul orei 11:20, în cadrul unei acțiuni comune desfășurate pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Direcția Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, împreună cu cei din Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, acționând în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Transporturi Giurgiu, au oprit pentru verificare o autoutilitară înmatriculată în România, care circula pe DN 5, km 62. Autovehiculul era condus de un cetățean român în vârstă de 61 de ani.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună a descoperit mai multe pachete de țigări ascunse și nedeclarate în locuri special amenajate în podeaua autoturismului, precum și în capitonajul părților laterale.

Cu ocazia inventarierii acestora, a rezultat cantitatea totală de 109.920 de țigarete (5.496 de pachete de țigări) de diverse mărci, care nu aveau timbru fiscal aplicat și pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 39 de ani. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, oamenii legii au descoperit mai multe pachete de țigări disimulate printre bagaje.

Cu ocazia inventarierii acestora, a rezultat o cantitate totală de 11.400 de țigarete (570 de pachete de țigări) de diverse mărci, care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc și pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.

Întreaga cantitate de țigarete (6.066 de pachete de țigări), estimată la o valoare de aproximativ 177.000 de lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, iar autoutilitara modificată cu locuri special amenajate, în valoare de 75.000 de lei, a fost ridicată și introdusă în camera de corpuri delicte a Poliției de Frontieră.

În cauză, față de cei doi șoferi au fost întocmite dosare penale.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Universul steampunk cucerește orașul! „Weekend de Constanța” continuă la Pădurea Marvimex

Distracție gratuită pentru toată familia: „Portul Aburului – Mașinării...

Farul Constanța a transferat un mijlocaș francez! Contract pe 2 ani la echipa lui Hagi

Nou transfer la Farul Constanța: Tony Njike a semnat...

(Foto) Dan Alexandru Tomescu a câștigat turneul Țiriac Foundation Trophy de la Constanța!

Final neașteptat la Mamaia: Adrian Boitan, abandon în decisiv;...