Poliția a deschis o anchetă
La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 13.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, de 1 an și 10 luni, ar fi decedat la o unitate spitalicească din municipiul Medgidia.
Conform primelor cercetări, s-a stabilit că fetița ar fi suferit vătămări corporale, ca urmare a accidentarii de o piesă de mobilier, în timp ce se afla în grija unei femei, alături de alți 6 copii, de vârstă preșcolară, la locuința acesteia din municipiul Medgidia.
La acest moment, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigații Criminale au demarat cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a întregii situații de fapt și luarea măsurilor care se impun.
Sursă foto: Unsplash.com
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.