Medhouse banner

Acțiunile pe linia siguranței școlare, continuate de polițiști! S-au derulat aproape 2.800 de activități de prevenire

Date:

Acțiunile se vor desfășura pe tot parcursul anului școlar

Acțiunile pe linia siguranței școlare în unitățile de învățământ preuniversitar au fost continuate de polițiști în perioada 8 – 16 ianuarie.

”Pentru organizarea și coordonarea activităților desfășurate de structurile cu atribuții și responsabilități în creșterea gradului de siguranță școlară, în anul școlar 2024 – 2025, au fost derulate activitățile circumscrise consolidării climatului de siguranță în mediul preuniversitar, în conformitate cu prevederile Planul național de combatere a violenței școlare.

În perioada 8 – 16 ianuarie 2025, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice, la nivelul structurilor Poliției Române, polițiștii au acționat în dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice, prin includerea unităților de învățământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării, la și de la cursuri, a elevilor.

Au fost derulate 2.785 de activități de prevenire și de informare, în cadrul a 2.152 de unități de învățământ preuniversitar, la care au participat 73.031 de beneficiari”, precizează Poliția Română, într-un comunicat de presă.

Dintre acestea, la 749 de ore de curs au fost abordate tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, având ca scop creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și a celui de violență școlară.

Totodată, pentru conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește consumul și traficul ilicit de droguri/substanțe interzise, au fost derulate 469 de activități, precum și 718 activități pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenție în diferite situații.

De asemenea, au fost controlate 162 de unități de învățământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Sânzienele sau Drăgaica: Mituri, legende și tradiții deosebite în calendarul popular românesc

Cine sunt zânele bune din tradiția populară și de...

Începe „Ritmul Verii” la Constanța! Orașul se transformă într-o scenă uriașă în aer liber

Vara aceasta intră în „Ritmul Verii”! Muzică live, parade...

(Video) Copil de 2 ani, salvat de jandarmi dintr-o mașină răsturnată în Bacău

Doi jandarmi au salvat un copil de 2 ani...