Medhouse banner

Polițiștii au făcut percheziții în Constanța și Bacău! Au găsit 15 motoare de ambarcațiuni furate! Prejudiciu de 100.000 de euro

Date:

Polițiștii spun că motoarele au fost sustrase din România, Suedia și Irlanda

Polițiștii Secției Regionale Transporturi București și Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au desfășurat, în perioada august 2024 – ianuarie 2025, activități de cercetare penală privind sustragerea motoarelor a 3 ambarcațiuni de agrement situate pe malul brațului Borcea, în zona Municipiului Călărași.

”Astfel, în perioada menționată au fost efectuate 5 percheziții domiciliare în județele Constanța și Bacău, în urma cărora au fost descoperite și indisponibilizate 15 motoare de ambarcațiuni de agrement despre care există bănuiala că ar avea serii false de identificare, având o valoare de peste 100.000 de euro.

În urma efectuării unor verificări de specialitate a motoarelor de ambarcațiune, prin mijloace tehnice specifice, a consultării Sistemului Informatic Schengen și a bazelor de date ale asiguratorilor din străinătate, a rezultat faptul că, motoarele în cauză ar fi fost sustrase nu numai din România, ci și din Suedia și Irlanda”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

În cauză față de o persoană de 35 ani, din Municipiul Bacău, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar ulterior cercetarea acesteia sub măsura controlului judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, verificările fiind în prezent continuate pentru administrarea întregului probatoriu și stabilirea cu exactitate a situației de fapt.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Gărzii de Coasta Constanța, Grupării Mobile de Jandarmi Constanța și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Sânzienele sau Drăgaica: Mituri, legende și tradiții deosebite în calendarul popular românesc

Cine sunt zânele bune din tradiția populară și de...

Începe „Ritmul Verii” la Constanța! Orașul se transformă într-o scenă uriașă în aer liber

Vara aceasta intră în „Ritmul Verii”! Muzică live, parade...

(Video) Copil de 2 ani, salvat de jandarmi dintr-o mașină răsturnată în Bacău

Doi jandarmi au salvat un copil de 2 ani...