Medhouse banner

Poștașii ies în stradă! Protest în fața Prefecturii Constanța

Date:

Poștașii vor salarii mai mari și condiții de muncă mai bune

Sindicatul Poșta Română Constanța, organizează miercuri, 27 septembrie 2023, în intervalul orar 8:00 – 9:00, un protest pe platoul din fața Prefecturii din Constanța, pentru a atrage atenția cu privire la:

1. Lipsa primirii vreunui răspuns la Petiția nr. 177/14.06.2023, înregistrată la Instituția Prefectului Județului Constanța, sub nr. 51445/12867/14.06.2023;

2. Starea avansată de sărăcire a salariaților poștali din cauza salariilor foarte mici acordate de către angajator.

Astfel, în prezent, peste 16.000 dintre poștașii cu vechime, încadrați în meserii specifice domeniului poștal (agent poștal, factor poștal, oficiant poștal, muncitori auxiliar etc.) și calificați, din companie, sunt retribuiți cu salariul minim brut pe economie aflat în plată de la 01.01.2023, respectiv 3.000 lei. În acest fel, vechimea lor în muncă a fost anulată prin salarizarea lor cu salariul unui muncitor necalificat.

Angajatorul dorește, în prezent, să schimbe din pix încadrarea specifică salariaților poștali calificați și care au dat concurs pe post (exemplu: factor poștal – curier; oficiant poștal – ofițer suport client; casier poștal – cash manager; diriginte oficiu poștal – manager unitate poștală etc.) cu denumiri de meserii noi, nespecifice poștei, care nu se regăsesc în Codul Ocupațiilor din România.

Totodată, poștașii sunt la limita traiului de subzistență, din cauza creșterilor galopante din ultimii 3 ani ale prețurilor la alimente, energie electrică, gaze, combustibili și ale tuturor bunurilor și seviciilor necesare unui trai decent.

3. Condițiile proaste de muncă: lipsa echipamentelor de lucru și de protecție, lipsa sau insuficiența mijloacelor de încălzire și de ventilație în majoritatea subunităților poștale, starea precară a multor unități poștale din punct de vedere al igienizării (mucegai/igrasie), lipsa luminii naturale, lipsa accesului la un grup sanitar, infiltrații ale apei de pe acoperiș, grave deficiențe la unitățile poștale unde s-au făcut reparații, lipsa programelor de formare profesională continuă a personalului poștal, lipsa echipamentelor IT etc.

4. Pierderea locurilor de muncă din cauza managementului defectuos: ca urmare a deselor „reorganizări” ale CN POȘTA ROMÂNĂ SA din ultimii 10 ani, în care salariații poștali cu vechime și experiență au fost „epurați”, acestora luându-le locul oameni fară experiență în domeniu, aduși de la partid, angajați pe timpul „pandemiei” și care, după încetarea ei, nu au mai plecat din sistemul poștal. În prezent se desfășoară o astfel de procedură de disponibilizare și, că de fiecare dată, fară niciun fel de repercusiuni asupra managementului „sălbatic” al CNPR.

După fiecare „reorganizare” CN Poșta Română SA, a pierdut segmente de piață, contracte, salariați calificați și s-a ales cu manageri diletanți și necalificați care nu au fost trași la răspundere pentru pierderile aduse companiei în urma „experimentelor” desfășurate în perioada actului lor managerial. Singurii care au plătit, până acum, prin pierderea locurilor de muncă au fost salariații poștali.

Cu toate că CNPR nu este instituție bugetară, managerii și guvernanții actuali au început procedura de reducere a numărului de salariați bugetari, culmea, cu cei de la Poșta Română care nu sunt bugetari!

Având în vedere cele prezentate, membrii sindicatului solicită următoarele:

1. Demiterea/Demisia directorului general interimar al CN POȘTA ROMÂNĂ SA;

2. Salarizarea celor peste 16.000 dintre angajații din Poștă care sunt, în prezent, plătiți cu salariul minim pe economie, la nivelul muncitorilor extracomunitari aduși în România, (pe contingente de lucru pentru a suplini lipsa de forță de muncă în diverse domenii, chiar și din activitatea poștală) cu salariul mediu brut pe economie. Astfel s-ar diminua plecarea forței de muncă românești în afara granițelor. Din data de 1 octombrie 2023, prin majorarea salariului minim brut de la 3.000 lei la 3.300 lei se vor mai adaugă câteva mii de salariați poștali celor 16.000 cu salariul minim pe economie.

3. Acordarea de tichete de vacanță și salariaților poștali, așa cum este prevăzut în legislație pentru salariații din sistemul bugetar, cât și, mai nou, pentru salariații din sistemul privat.

4. Remedierea tuturor lipsurilor care conduc la condițiile precare de muncă și care afectează sănătatea salariaților din Poșta Română.

5. Stoparea experimentelor de genul:

  • Desele reorganizări ale companiei în urma cărora Poșta Română a pierdut, de fiecare dată, segmente de piață, salariați calificați, venituri, prestigiu (în prezent Poșta Română, are numai 5% din piață de curierat din România);
  • cumpărarea și montarea a doua cutii poștale digitale dintr-un număr de 3.000, care nu aveau soft-ul corect;
  • colaborarea cu Auchan în proiectul pilot de la Pitești (județul Argeș), privind vânzarea de produse alimentare în oficiile poștale.
  • Înființarea filialei din Chișinău, Republica Moldova a Poștei Române, sub denumirea de Poșta Română SRL care la 8 luni de la înființare nu a declarat niciun profit, în schimb are prevăzut în Planul de afaceri al companiei la finalul anului, o datorie de 134.440 euro;
  • Instalarea primului ghișeu postal digital care s-a blocat la deschidere în primul moment al demonstrației.

La protest se estimează o participare de circa 100 de membri de sindicat.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

In memoriam | Universitatea „Ovidius” din Constanța aduce un omagiu profesorului Iordan Petrescu

Doliu în mediul academic. A trecut în eternitate fostul...

(Foto) Acțiune de tip „Blitz” la Calafat | Țigarete descoperite într-un camion. Erau ascunse în cutii de carton

Polițiștii de frontieră au descoperit într-un autocamion țigarete de...

Start vacanțelor la mare! De astăzi, Trenurile Soarelui 2026 pornesc spre litoral!

CFR Călători reia legăturile directe din toată țara către...

Guvernul a aprobat peste 1,7 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor aflate în dificultate

Ajutoare financiare de la bugetul de stat pentru județele...