Oncoria Med

15 percheziţii în Cernavodă şi Hârşova într-un dosar penal de delapidare

Date:

Un bărbat de 45 de ani este cercetat

La data de 14 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat 15 percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Perchezițiile au avut loc în orașele Cernavodă și Hârșova, la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale, precum și la domiciliile a 11 persoane fizice.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada mai 2023 – martie 2024, un bărbat de 45 de ani, în calitate de director general al societății comerciale respective, ce are ca obiect de activitate prestarea de servicii de utilități publice, ar fi determinat 10 angajați ai firmei să solicite avansuri salariale în valoare de 15.000 de lei.

Activitatea infracțională s-ar fi realizat cu sprijinul directorului economic al societății comerciale, o femeie de 64 de ani

După ce ar fi aprobat acordarea acestor avansuri salariale, persoana bănuită de comiterea faptei și-ar fi însușit și ar fi utilizat în scop personal sumele de bani respective.Ulterior, pentru ca angajații firmei să-și recupereze banii, bărbatul ar fi întocmit documente fictive de justificare a efectuării unor ore suplimentare de către angajații respectivi, pe care aceștia în fapt nu le-ar fi realizat.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, 11 telefoane mobile și un laptop. Totodată, de la domiciliul femeii au fost ridicați 2.000 de euro, sumă asupra căreia a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare