Vestea cruntă a fost confirmată de primarul comunei Saraiu
Amalia Andronache, tânăra care a fost implicată în teribilul accident din Mamaia, care a avut loc în noaptea de luni spre marți, 10 spre 11 martie 2025, s-a stins din viaţă. Vestea cruntă a fost confirmată de Dorinela Irimia, primarul comunei Saraiu.
Vă reamintim că pe data de 10 martie, în jurul orei 23:57, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, ar fi avut loc un accident rutier.
Polițiștii au constatat faptul că un autoturism, care circula dinspre strada Unirii către stațiunea Mamaia, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat.
În urma accidentului rutier, patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, pasagere în vehicul, au fost transportate la spital cu vătămări corporale grave, pentru îngrijiri medicale. Ulterior, a fost declarat decesul la spital pentru una dintre victime, fiind vorba despre un tânăr de 21 de ani.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.