Pietonul a fost transportat la spital
Un accident rutier a avut loc duminică după-amiază la ieșirea din localitatea Ovidiu spre Constanța, unde un pieton a fost lovit de un autoturism aflat în mers. La fața locului au intervenit de urgență echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, cu resursele SAJ B2 și SAJ C2.
Potrivit primelor informații, victima este un pieton care a suferit un traumatism cranio-cerebral (TCC) și se afla în stare de confuzie în momentul în care a fost preluată de echipajele de prim-ajutor. Aceasta a fost stabilizată la fața locului, apoi transportată de urgență la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Sursă foto: arhivă
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.