La Camera Deputaților a fost depusă azi, 4 octombrie, propunerea legislativă „2 Mai”, inițiată de deputații PNL, urmând să fie pusă în circulație pe calea legislativă, conform anunțului făcut de ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Conform unui comunicat emis de Ministerul Justiției, această propunere legislativă vizează anularea posibilității de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, așa cum sunt acestea definite de Legea 143/2000.
De asemenea, propunerea include și majorarea pedepselor de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani, prevăzute de Legea 194/2011, pentru anumite infracțiuni legate de operațiunile cu produse care pot avea efecte psihoactive.
Această inițiativă legislativă aduce modificări la două legi care reglementează domeniul drogurilor: Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.