Medhouse banner

UPDATE – (Foto/Video) Accident feroviar grav în Gara Constanța: Două trenuri implicate, 14 victime – A fost activat planul roșu de intervenție

Date:

Două trenuri s-au ciocnit în Gara Constanța: 14 persoane posibil rănite

Un grav accident feroviar a avut loc în urmă cu puțin timp în Gara Constanța, unde două trenuri au fost implicate într-o coliziune, conform primelor informații furnizate de autorități.

Autoritățile au activat imediat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Constanța.

Potrivit datelor preliminare, în urma impactului, există 14 victime posibil rănite, unele dintre acestea prezentând traumatisme multiple. Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ambulanțe SMURD, echipaje de prim ajutor și pompieri au fost mobilizate rapid la fața locului.

„La locul evenimentului au fost alocate 4 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță SMURD cu medic, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 3 ambulanțe SAJ, 1 echipaj de stingere”, transmite ISU „Dobrogea”.

UPDATE: OFICIAL de la CFR Infrastructură

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în stația CF Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1.

În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1.

În urma impactului, 14 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior către unități medicale din zonă, conform procedurilor de urgență coordonate de autoritățile competente.

Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei în condiții de siguranță.

UPDATE 2: Au fost transportate la spital 5 victime conștiente. Altele 10 sunt evaluate la fața locului.

UPDATE 3: „Avem 18 evaluate până acum. Și 5 la spital cod galben”, au transmis pompierii.

UDPATE 4: Sunt 20 de persoane evaluate medical până acum și 5 transportate la spital.

UPDATE 5: Până acum sunt evaluate 24, dintre care 7 la spital.

UPDATE 6: Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe care au preluat pacienții în urma accidentului feroviar din Gara Constanța au declarat că, din primele evaluări, este vorba despre cazuri medicale ușoare.

Toate persoanele rănite beneficiază de investigații amănunțite, inclusiv servicii de imagistică medicală, pentru a exclude eventuale leziuni interne sau traumatisme ascunse.

Echipele medicale rămân în alertă, iar autoritățile continuă monitorizarea situației.

UPDATE 7: La data de 4 mai a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați cu privire la faptul că o garnitură feroviară formată din mai multe vagoane care ar fi urmat să fie cuplate la un tren de persoane aflat în Gara C.F.R. Constanța ar fi lovit trenul respectiv.

Din primele verificări efectuate rezultă că mai multe persoane ar fi fost rănite ușor.

Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.

UPDATE 8: Au fost evaluate 28 de persoane.

UPDATE 9: A fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție.

UPDATE 10:

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele abilitate.

Ambele trenuri implicate în incidentul feroviar( IR 1586 și IR 1688) operate de operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători , au fost retrase din circulație pentru efectuarea verificărilor tehnice necesare.

Totodată, operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători va suplimenta compunerea trenului IR 1682 , cu plecare la ora 16:30, cu 8 vagoane, pentru a asigura preluarea și continuarea călătoriei pasagerilor afectați de incidentul feroviar.

Sursă foto/video: CFR Infrastructură / ISU „Dobrogea”

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ghid de securitate cibernetică pentru minivacanța de 1 Mai. Cum să îți protejezi datele în timp ce te relaxezi

Vacanță digitală în siguranță: protejează-ți dispozitivele și informațiile personale Odată...

Aur pentru gimnastica aerobică constănțeană. Trei titluri naționale la juniori II

Medalii pentru gimnastica aerobică de la CSM Constanța! În Sala...

Reguli noi pentru bugetari. Guvernul plafonează cumulul pensiei cu salariul la stat

Guvernul actualizează cadrul legal pentru angajații din sistemul public...

Atenție, turiști! Trenurile, tramvaiele și metroul din Atena nu circulă

Grevă masivă în Grecia. Verificați orarul feriboturilor înainte de...