Vremea este călduroasă în toată Dobrogea
Astăzi, 17 iunie, vremea în Dobrogea va fi în general frumoasă și va deveni călduroasă în partea continentală a regiunii, unde disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când pe alocuri vor fi averse și descărcări electrice.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 32 de grade, cu cele mai scăzute valori în zona de coastă, iar cele minime se vor încadra între 17 și 21 de grade.
Miercuri, 18 iunie, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 31 de grade, iar cele minime între 15 și 20 de grade.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.