Codul galben este valabil şi pentru Dobrogea continentală
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben de caniculă, vizând temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, valabilă în mai multe regiuni ale țării.
În intervalul de valabilitate: 24 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 10:00, în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și în Dobrogea continentală, pe arii relativ extinse va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 34 și 38 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Noaptea va fi caldă, cu temperaturi minime în general între 17 și 20 de grade.
Tot astăzi, Administrația Națională de Meteorologie a extins Codul Galben de caniculă, vizând temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat.
În intervalul valabilitate: 25 iunie, ora 10:00 – 26 iunie, ora 10:00, valul de căldură se va manifesta în majoritatea zonelor.
Va fi caniculă și disconfort termic accentuat în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime între 17 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală în sudul și vestul țării.
Joi, canicula și disconfortul termic se vor intensifica.
