Medhouse banner

Întreruperile de curent programate astăzi în Constanţa, Valu lui Traian şi Năvodari

Date:

Rețele Electrice România își cere scuze pentru eventualele neplăceri și mulțumește consumatorilor pentru înțelegere

Rețele Electrice România anunță întreruperi programate de curent în data de vineri, 27 iunie 2025, ca urmare a unor lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei. Compania precizează că a redus pe cât posibil durata acestor intervenții pentru a minimiza disconfortul clienților, iar toate lucrările se desfășoară în condiții de maximă siguranță.

Programul întreruperilor anunțate:

Constanța (08:30 – 16:30):
Strada Vârful cu Dor nr. 26 (depozite și societăți comerciale), strada Viilor nr. 1 (Punctul de Operare Aeromedicală Elicopter SMURD), blocurile din zona Nufărului, Suceava și Viitorului, precum și Grădinița cu Program Prelungit nr. 14 și Facultatea de Farmacie – Universitatea Ovidius. Întrerupere totală.

Valu lui Traian (09:00 – 17:00):
Vor fi afectați locuitorii de pe străzile Mircea cel Bătrân, Pepinierei, Caișilor, 1 Decembrie, Olteniei, Constantin Giurescu, Crimeea și Calea Dobrogei. Întrerupere totală.

Năvodari (09:00 – 17:00):
Întreruperi parțiale pe străzile M12 și M14.

Rețele Electrice România își cere scuze pentru eventualele neplăceri și mulțumește consumatorilor pentru înțelegere.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...