CNAS clarifică regulile pentru eliberarea concediilor medicale: decizia aparține exclusiv medicului
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis un comunicat oficial în contextul discuțiilor publice privind verificarea eliberării certificatelor de concediu medical. Instituția subliniază că decizia de acordare a concediului medical aparține exclusiv medicului curant, pe baza stării de sănătate a pacientului.
„Este esențial de reținut că solicitările pacienților, indiferent de insistența acestora, nu pot constitui un criteriu valid pentru eliberarea certificatului de concediu medical”, precizează CNAS.
Reamintim că joi, Alexandru Rogobete a trimis Corpul de Control al Ministerului Sănătății, împreună cu cel al CNAS, pentru a verifica situația concediilor medicale acordate anul trecut. Noul ministru al Sănătății acuză că peste 1 milion de concedii au fost eliberate „în mod suspect” în perioada aprilie-mai 2024, aproape de sărbători sau weekenduri.
Certificatul se completează și se eliberează la data consultației medicale
Potrivit instituției, certificatul se completează și se eliberează la data consultației medicale, iar medicul stabilește numărul de zile de concediu necesare. Excepție fac doar situațiile reglementate explicit prin lege.
De asemenea, pentru a beneficia de concediu medical, pacientul trebuie să prezinte angajatorului adeverința care atestă calitatea de asigurat, ce include și evidența zilelor de concediu medical acordate în ultimele 12 sau 24 de luni, după caz.
Totodată, instituția adresează un apel și angajatorilor, reamintindu-le obligațiile legale privind verificarea documentelor medicale:
„Angajatorii au obligația legală să verifice elementele care se înscriu pe certificatul de concediu medical, să gestioneze numărul de zile de concediu medical pentru fiecare asigurat și pe fiecare afecțiune și să respingă la plată certificatele completate eronat de către medicii prescriptori.”
CNAS atrage atenția că eliberarea certificatelor medicale cu încălcarea prevederilor legale, precum și neîntocmirea planului de urmărire a evoluției bolii sunt contravenții sancționabile cu amenzi între 5.000 și 11.000 lei.
