Medhouse banner

21 de persoane aflate în tabără, printre care 19 copii, au ajuns la spital! Planul Roșu a fost activat în stațiunea Vârtop

Date:

Un grup de 57 de persoane – majoritatea copii aflați într-o tabără – a prezentat simptome specifice toxiinfecției alimentare.

În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie, Planul Roșu de intervenție a fost activat în stațiunea turistică Vârtop, după ce un grup de 57 de persoane – majoritatea copii aflați într-o tabără – a prezentat simptome specifice toxiinfecției alimentare.

La fața locului au intervenit cu promptitudine echipaje ale ISU Crișana, Serviciului de Ambulanță Județean și SMURD, reușind evaluarea medicală și transportul în siguranță al pacienților la Spitalul Județean din Oradea. În total, 21 de persoane (dintre care 19 copii și 3 adulți) au fost internate la Secția de Boli Infecțioase, fiind stabilizate și monitorizate.

A fost declanșată o anchetă epidemiologică comună, desfășurată de DSP Bihor și DSVSA Bihor, pentru identificarea cauzei toxiinfecției

Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au intervenit prompt la unitatea unde erau cazați turiștii, alături de reprezentanții DSP. Aceștia au efectuat controale amănunțite privind igiena, trasabilitatea produselor alimentare, condițiile de depozitare și documentația unității. De asemenea, au fost prelevate probe și verificate condițiile de respectare a normelor sanitar-veterinare, în vederea eliminării oricăror riscuri suplimentare pentru sănătatea publică.

Cooperarea rapidă între toate instituțiile implicate – ISU, DSP, SAJ, SMURD și DSVSA – este esențială în gestionarea eficientă a unor astfel de situații cu potențial impact major asupra sănătății populației.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

eTax SPIT Constanța: Serviciile publice și obligațiile fiscale, la un singur click distanță

Cum poți interacționa online cu SPIT Constanța prin intermediul...

Atenție, călători! MAE emite o avertizare pentru românii care se află sau merg în Portugalia

Zboruri anulate și întârzieri majore în Portugalia: Ce trebuie...

KAPITAL Festival se reprogramează pentru 2027. Organizatorii anunță un format îmbunătățit

Festivalul Kapital, pregătit într-un format îmbunătățit, imposibil de organizat...