Medhouse banner

Camion cu lemne, depistat cu tonaj peste limita admisă pe DN 38

Date:

Polițiștii din Techirghiol au descoperit un transport ilegal de material lemnos

La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 38 se deplasează un autocamion care transportă material lemnos al cărui tonaj depășește masa maximă autorizată.

Polițiștii au depistat vehiculul respectiv în comuna Toopraisar.

Șoferul a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că are 31 de ani.

În urma verificărilor efectuate cu sprijinul specialiștilor Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și Gărzii Forestiere s-a stabilit că masa camionului depășește cu 12.150 de kilograme masa maximă admisă, iar cantitățile de sortimentele de material lemnos aflate în camion nu corespund cu cele din avizul de însoțire a mărfii.

Societatea comercială transportatoare a fost sancționată contravențional, potrivit Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar cantitățile de material lemnos care nu corespundeau cu cele din documente au fost indisponibilizate și predate unui ocol silvic.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elevi constănțeni la Valencia, în cadrul unui schimb Erasmus+

Zece elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din...

Acțiune de amploare pe drumurile din Constanța. Peste 50 de polițiști rutieri au verificat pietonii și bicicliștii

Polițiștii constănțeni au aplicat peste 180 de amenzi La data...

Atenție, transportatori! Intervalele orare în care sunt interzise vehiculele grele pe ruta București-Constanța

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone...

Restricții de circulație în Constanța pentru Turul Dobrogei. Ce străzi vor fi închise pe 3 mai

Turul Dobrogei 2026 revine în calendarul competițional. Restricții de...