Medhouse banner

Dobrogea prinde viață prin evenimentul Datina VIE: Viziuni, Identități, Eco-tradiții

Date:

Trei zile dedicate revitalizării culturii tradiționale dobrogene

Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Riviera Româneasca – Județul Constanța, organizează în perioada 15-17 septembrie 2025 evenimentul „Datina VIE: Viziuni, Identități, Eco-tradiții”, un proiect dedicat revitalizării culturii tradiționale dobrogene și recontextualizării patrimoniului imaterial printr-o serie de manifestări culturale, educaționale și științifice.

Pe parcursul a trei zile, publicul este invitat să participe la conferințe, expoziții, prezentări de proiecte, experiențe culturale și întâlniri comunitare, menite să creeze punți vii între tradiție și contemporaneitate, între cercetare și implicarea comunitară.

Evenimentul va aduce împreună cercetători, artiști, educatori și actori culturali într-un cadru de dialog intercultural și educație pentru patrimoniu, explorând și dimensiunea eco-tradițiilor, prin care practicile comunitare și meșteșugurile locale se întâlnesc cu principiile sustenabilității.

Această manifestare scoate în evidență rolul esențial al oamenilor de cultură și al comunității în păstrarea și transmiterea tradițiilor dobrogene, demonstrând că astfel de inițiative sunt vitale pentru menținerea patrimoniului viu și conectarea generațiilor.

„Datina VIE: Viziuni, Identități, Eco-tradiții” se distinge ca o manifestare de anvergură, concepută pentru a aduce în atenția publicului frumusețea și relevanța obiceiurilor dobrogene. Are rolul de instrument activ în conservarea și transmiterea valorilor autentice, confirmând angajamentul Centrului Cultural „Teodor T. Burada” de a conserva, proteja și promova patrimoniul cultural al Dobrogei. Prin astfel de inițiative vizionare, iau naștere proiecte care redescoperă și luminează tezaurul nostru cultural.

Sub îndrumarea doamnei Laura Stroe, directorul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”, cultura locală capătă suflu proaspăt și continuitate:

„Dobrogea este un spațiu al întâlnirilor fertile între culturi, un mozaic viu în care istoria, tradițiile, gastronomia, costumele ,dansurile și memoria locurilor se împletesc pentru a contura o identitate unică. Prin Datina Vie, invităm publicul să descopere această bogăție în formele ei autentice – de la ritualuri și povești, la gusturi locale și experiențe multisenzoriale – pentru ca patrimoniul viu al Dobrogei să rămână un reper al diversității și creativității românești.”

Proiectul integrează o suită de acțiuni distincte, dar care au același obiectiv, revitalizarea culturii tradiționale dobrogene și punerea în valoare a patrimoniului imaterial:

15 septembrie – Ora 17.00Vernisaj – Expoziția „Teodor T. Burada, globe-trotterul secolului al XIX-lea”, dedicată personalității fondatorului etnografiei românești și explorator al spațiului dobrogean, realizată de Muzeul Național al Literaturii  Române Iași. Lucrările pot fi admirate de public până pe data de 13 octombrie 2025 la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin”.

16 septembrieConferința Națională „Datina: O lume veche într-una nouă”, ce reunește cercetători, artiști, educatori și actori culturali într-un cadru de reflecție interdisciplinară asupra patrimoniului și tradițiilor locale.

  • Orele 10.00 – 14.00 Punctele gastronomice locale și importanța acestora în dezvoltarea turismului și a comunităților locale, Sala Remus Opreanu – CJC
  • Orele 11.00 – 18.00 – Conferința Națională „Datina: O lume veche într-una nouă”, ce reunește cercetători, artiști, educatori și actori culturali într-un cadru de reflecție interdisciplinară asupra patrimoniului și tradițiilor locale, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

17 septembrieEveniment de diseminare a două proiecte  de anvergură:

  • 11.00 – 12.00Heritage Stewardship, cu lansarea hărții digitale – o cartografie a patrimoniului cultural și natural din Județul Constanța și ghidul Heritage Stewardship: A guidebook for young managers and entrepreneurs.
  • 12.00 – 13.00 Tell Youth, cu lansarea The Environmental Stewards Book, un ghid interactiv cu și despre plante autohtone, pentru tineri și lucrători de tineret, completat de un ierbar digital și alte instrumente educaționale de tip eco-cultural – Simboluri: Expoziție de ilustrații cu plante autohtone
  • 13.00 – 14.00Experiență multisenzorială – plante, arome și produse naturale – întâlnire cu producători locali: Lavanda Pecineaga, Geoponica Greens SRL, Bioloyal cosmetics, Carelessbeauty.

Evenimentul  Datina VIE: Viziuni, Identitati, Eco-traditii invită publicul să descopere, să experimenteze și să se implice în păstrarea și promovarea tradițiilor dobrogene, construind împreună punți între trecut și prezent.

Acest eveniment este susținut de Consiliul Județean Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Un antrenor de fitness din Constanța, surprins alături de fostul ginere al lui Băsescu. Ce afacere pun la cale

Apariție surprinzătoare în lumea mondenă și de afaceri!Robert Cercel...

Atenție, constănțeni! Se oprește apa în Eforie Sud și Tuzla timp de peste 30 de ore

Fără apă la robinet în Eforie Sud și Tuzla...

Dobândă specială pentru donatorii de sânge: 7,40% și prag de subscriere redus!

FIDELIS V: Dobânzi de până la 7,50% pentru economiile...

(Video) Efort insuficient la Galați. Farul cedează în fața Oțelului după un meci cu răsturnări de situație

Șapte meciuri fără victorie. „Marinarii” au dominat începutul, dar...