Medhouse banner

„Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei” – expoziție fotografică la UOC

Date:

Vernisajul expoziției „Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei”, la Universitatea „Ovidius” din Constanța

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA) și Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACL) organizează vineri, 10 octombrie 2025, de la ora 9.30, vernisajul expoziției de fotografie „Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei”. Evenimentul este organizat în cadrul proiectelor „Patrimoniul natural și cultural în abordare holistică – sursă a dezvoltării regiunilor dobrogene” și „Dobrogea – martor al civilizațiilor milenare ale Levantului”.

„Vernisajul va avea loc în holul de la etajul I al corpului A din campusul universitar și continuă o colaborare la nivel științific, începută în urmă cu șapte ani, între ISACL și UOC pentru promovarea  patrimoniul natural și cultural al Dobrogei, colaborare coordonată de prof. emerit dr. Dan Grigorescu”, precizează conf. univ. dr. Marius Skolka, coorganizator din partea FSNSA.

Expoziția continuă circuitul itinerant, după prezentările care au avut loc la Muzeul de Geologie din București (5 mai – 10 iunie 2025) și la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța (1 iulie – 31 august). La realizarea acesteia au contribuit dr. Daniela Mihai (Institutul Național al Patrimoniului), dr. Valentina Voinea și dr. Irina Sodoleanu (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța), dr. Iuliana Titov și dr. Alexandru Chiselev (Institutul de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea).

După vernisaj, în sala E218, corpul B al campusului universitar, se vor desfășura o serie de activități conexe. Cu această ocazie, reprezentanții Administrației Parcului Național Munții Măcinului – directorul dr. Viorel Roșca și responsabilul pentru relația cu comunitățile locale, Cristina Popa – vor susține două prezentări: „Ariile protejate – promovare și ocrotire a biodiversității și tradițiilor meșteșugurilor și capitalului cultural ca alternativă de dezvoltare sustenabilă locală și regională” și „Colaborarea cu comunitățile locale în promovarea, păstrarea și valorificarea tezaurului cultural dobrogean (mănăstiri, cetăți, meșteșuguri și obiceiuri)”.

Activitățile vor continua cu un atelier de lucru cu tema „Ariile protejate – rolul în promovarea patrimoniului natural și cultural și al colaborării cu comunitățile locale – Studiu de caz Parcul National Munții Măcinului”, desfășurat sub coordonarea prof. emerit dr. Dan Grigorescu și conf. univ. dr. Marius Skolka.

La eveniment sunt așteptați să participe cercetători, cadre didactice universitare, studenți, masteranzi și doctoranzi ai UOC, precum și publicul larg, interesat de patrimoniul natural și cultural dobrogean.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

eTax SPIT Constanța: Serviciile publice și obligațiile fiscale, la un singur click distanță

Cum poți interacționa online cu SPIT Constanța prin intermediul...

Atenție, călători! MAE emite o avertizare pentru românii care se află sau merg în Portugalia

Zboruri anulate și întârzieri majore în Portugalia: Ce trebuie...

KAPITAL Festival se reprogramează pentru 2027. Organizatorii anunță un format îmbunătățit

Festivalul Kapital, pregătit într-un format îmbunătățit, imposibil de organizat...