Medhouse banner

(Video) Accident între un tramvai și un autobuz STB în București: opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Date:

Opt persoane au fost rănite în accident

Un accident rutier a avut loc în această dimineață, la intersecția străzii Brașov cu Drumul Taberei, între un tramvai și un autobuz STB. Impactul a provocat panică printre pasageri, iar echipajele de intervenție au fost alertate imediat.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere, trei echipaje SMURD și o autospecială pentru transportul victimelor multiple. În urma evaluării medicale efectuate de echipajele SMURD, au fost identificate opt victime conștiente, dintre care șapte au solicitat transportul la spital.

Pacienții, conștienți și cooperanți, au fost transportați astfel: două persoane la Spitalul Clinic de Urgență București, patru la Spitalul Universitar de Urgență București și una la Spitalul Militar Central. Din fericire, nicio persoană nu a fost încarcerată.

Sursă foto/video: ISU B-IF

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Anunț important RAJA! Se oprește apa în mai multe localități din județ

Opt ore fără apă la robinete Pentru executarea lucrărilor de...

De ce se împart cireșe, colăcei și vase de lut de Moșii de Vară

Tradiții și rânduieli bisericești în sâmbăta dinaintea Cincizecimii În sâmbăta...

Atenție, șoferi! Transalpina este deschisă pe timpul zilei și închisă noaptea

Cum se circulă pe DN 67C în perioada următoare?...

Nadia Comăneci, decorată cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce

Nadia Comăneci, distinsă cu Ordinul Național „Steaua României” Președintele României,...