Victima a suferit și alte leziuni în zona capului și membrelor, produse prin lovire cu corpuri dure, compresiune și zgâriere
La data de 23.10.2025 Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, raportat la violență în familie, cu aplicarea circumstanței agravante a săvârșirii infracțiunii profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei.
Din cercetările efectuate s-au reținut următoarele:
În data de 03.10.2025, în timp ce se aflau la domiciliul comun, autorul, o persoană în vârstă de 45 de ani, profitând de imposibilitatea de apărare a fratelui său, în vârstă de 52 de ani, care suferea o criză de epilepsie si se afla în convulsii, l-a sugrumat cu mâinile în zona gâtului, blocându-i cu mâna și căile orale, cauzându-i leziuni traumatice ce au avut un rol determinant în survenirea decesului.
Victima a suferit și alte leziuni în zona capului și membrelor, produse prin lovire cu corpuri dure, compresiune și zgâriere. S-a reținut că autorul era deseori violent fizic atât cu victima, cât și cu celălalt frate al său, cei trei locuind împreună, iar fapta a fost săvârșită pe fondul nervilor, victima având în ziua decesului trei crize convulsive.
Autorul a anunțat fapta la 112, negând inițial săvârșirea acesteia, dar recunoscând-o pe parcursul cercetărilor.
Prin ordonanța procurorului din data de 04.10.2025 s-a dispus reținerea autorului pentru 24 de ore. În data de 05.10.2025 a fost înaintată Tribunalului Sibiu propunerea de arestare preventivă a autorului, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu dispunând arestarea acestuia pe o durată de 30 de zile.
Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu – Serviciul de Investigații Criminale.
