Primăria comunei Jurilovca pregătește o surpriză pentru locuitori și vizitatori în această iarnă. Primarul Eugen Ion a anunțat pe pagina sa de Facebook că, între 29 noiembrie 2025 și 31 ianuarie 2026, comuna va găzdui un patinoar propriu, chiar în portul nou al localității. Lucrările pentru instalarea patinoarului au fost finalizate, iar suprafața de gheață va fi gata până la sfârșitul săptămânii viitoare.
„Dacă ați coborât azi în portul nou din Jurilovca, probabil ați văzut o activitate mai puțin obișnuită.
Ei, bine, se lucrează intens pentru surpriza iernii:
Între 29 noiembrie 2025 și 31 ianuarie 2026, Jurilovca va avea propriul patinoar!
Zilele acestea s-a finalizat instalarea, iar până vinerea viitoare va fi finalizată și suprafața de gheață.
Chiar dacă lacul nu îngheață nici anul acesta, cel puțin vom avea posibilitatea să patinăm timp de două luni pe săturate, căci patinajul a fost sportul de iarnă preferat al oamenilor din părțile astea.
Pe măsură ce se apropie ziua inaugurării voi reveni cu detalii”, a spun Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.