Medhouse banner

Circulația trenurilor în contextul avertizărilor meteorologice de vreme nefavorabilă

Date:

Nicio linie feroviară închisă, circulația trenurilor se desfășoară normal

În contextul avertizărilor meteorologice de vreme nefavorabilă emise pentru această perioadă, CFR Călători informează pasagerii că trenurile circulă conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă, în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de administratorul infrastructurii feroviare – CFR SA.

La acest moment nu sunt linii feroviare închise și nu sunt trenuri blocate. Toate magistralele feroviare sunt deschise, iar circulația se desfășoară în condiții normale de iarnă, cu respectarea cerințelor de siguranță și securitate a călătorilor.

Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulația trenurilor, CFR Călători a luat măsuri precum asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă, pregătirea suplimentară a materialului rulant pentru exploatarea în condiții de iarnă, precum și efectuarea unor verificări suplimentare ale trenurilor înainte de plecarea în cursă.

În acest context au fost implicate și societățile reparatoare care au modernizat materialul rulant al CFR Călători prin programul PNRR și care asigură mentenanța preventivă și corectivă, precum în cazul trenului internațional IR 79 Budapesta – București Nord.

Întârzierea majoră a trenului IR 79 din data de 08/09.01.2026 a fost cauzată de o defecțiune survenită atât la locomotiva de remorcare a trenului IR 79, precum și la cea trimisă inițial să o înlocuiască, cât și pe fondul desfășurării acțiunii de manevră în circulația pe infrastructura feroviară publică.

Această întârziere a fost cauzată și de furnizarea cu întârziere în stația Curtci a trenului IR 79 de către administrația MAV pe fondul condițiilor meteo din Ungaria dar și de restricțiile și limitările de viteză impuse pe infrastructura feroviară de către CFR SA.

„Defecțiunile locomotivelor au fost generate de o problemă tehnică a reglajului debitului minim de ulei și vâscozitatea acestuia (direct influențată de condițiile meteo nefavorabile), necesar pentru funcționarea transformatorului. În prezent, această problemă tehnică a fost depășită prin reglarea debitului care din păcate, anterior, nu a putut fi simulată până la acel moment, nefiind temperaturi exterioare scăzute semnificativ sub pragul de îngheț.

Menționăm că personalul de tren este instruit să ofere informații călătorilor cu privire la conexiunile cu alte trenuri existente, în situațiile în care apar perturbări în trafic. CFR Călători și CFR SA mențin o legătură permanentă și operativă cu personalul din unitățile de deservire și din trenurile aflate în parcurs, pentru a putea fi luate, în timp util, cele mai bune măsuri în vederea asigurării condițiilor optime de călătorie și a fluenței traficului feroviar”, transmite CFR Călători.

Restituirea contravalorii biletelor – renunțarea la călătorie

Pasagerii care au bilete achiziționate și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), în conformitate cu Regulamentul de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern / Renunțarea la călătorie.

Informații despre circulația trenurilor

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul nostru din staţii.
  • personalul CFR din stații. 
spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...