Polițiștii din Gorj au inițiat o anchetă penală după ce, pe un drum forestier din comuna Câlnic, au fost descoperite rămășițele a 23 de câini.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj a făcut public acest anunț sâmbătă seara.
Conform informațiilor oferite de IPJ, polițiștii din cadrul Poliției Târgu Jiu au fost alertați de un localnic de 46 de ani. Acesta a relatat că în timpul unei plimbări matinale pe un drum forestier din comuna Câlnic, a dat peste un număr îngrijorător de câini morți.
„Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la faţa locului se află 23 de cadavre exemplare canine, de rasă comună, nemicrocipate, care nu prezentau urme de violenţă, lovituri sau plăgi la exterior. În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.