Medhouse banner

Constanța: Două femei rănite grav în urma unui accident pe Varianta Ovidiu

Date:

Un accident rutier grav s-a produs în această seară, pe Varianta Ovidiu, aproape de intersecția cu localitatea Poiana.

În accident au fost implicate două autoturisme, cu două victime, dintre care una încarcerată.

La fața locului a intervenit Detașamentul Palas cu un echipaj SMURD și o autospecială, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța.

Persoana încarcerată, de sex feminin, a fost extrasă din autoturism, fiind conștientă și a fost transportată la spital de echipajul SMURD Palas.

În urma accidentului rutier, a rezultat înca o victimă, tot de sex feminin, care a fost transportată la spital de echipajul SAJ.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Constanța, arestat preventiv pentru 30 de zile

Dumitru Daniel Learciu, director al Oficiului Județean pentru Finanțarea...

„Vara la muzeu” revine! Au început înscrierile pentru atelierele de creație din Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța dă startul atelierelor estivale...

(Foto) Razie în stațiunea Mamaia: Parfumuri, ochelari și ceasuri „Rolex” contrafăcute, retrase de la vânzare

Controalele vor continua pe toată durata sezonului estival În cursul...

Final de iunie de excepție: Ultimele două spectacole ale lunii la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

Duminică de poveste la Constanța: Spectacolul „Boema” încheie programul...