Medhouse banner

(Foto) Imagini de arhivă! Cum a fost descoperit Șarpele Glykon chiar de 1 Aprilie

Date:

Imagini inedite din arhiva MINAC din momentul descoperirii Tezaurului de sculpturi de la Tomis

Data de 1 aprilie rămâne una de referință în evoluția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, deoarece în urmă cu 64 de ani specialiștii instituției au trăit momente de mare emoție, cu ocazia descoperirii a unor artefacte antice de excepție, cunoscute mai apoi sub sintagma „Tezaurul de sculpturi de la Tomis”.

Rememorând efervescența acelor clipe, Vasile Canarache, directorul muzeului la acea vreme, a descris în volumul publicat în 1963, contextul descoperirii vestigiilor antice, relatând că, după demolarea vechii clădiri a gării din centrul Constanței, pe terenul amplu rezultat au fost demarate lucrările de construcție ale noilor ansambluri de locuințe.

Cu această ocazie, sub terasamentul liniilor ferate, muncitorii au zărit răsărind din pământ capul unei frumoase sculpturi feminine: „În primăvara anului 1962, săpându-se în apropierea basilicii mari, la circa 30 m spre est, pentru fundația blocului al cărui amplasament fusese schimbat tocmai pentru protejarea basilicii, un muncitor a dat de capul unei statui de marmură reprezentând o zeitate feminină”.

Deși la început vestea a fost privită cu scepticism, crezându-se că este vorba despre o farsă (fiind ziua de 1 aprilie!), deplasarea specialiștilor în teritoriu și desfășurarea cercetării arheologice au confirmat rapid importanța descoperirii.

În scurt timp au fost recuperate 24 de piese sculpturale, statui și basoreliefuri reprezentând diverse divinități ale lumii antice. Între acestea se remarcă reprezentările Fortuna cu Pontos, Șarpele Glykon, Nemesis și Isis, alături de alte zeități, precum Cybele, Selene, Bacchus, Mercur, Diana, Grațiile, Dioscurii, Hekate, Asclepios, Cavalerul Trac, Mithras și Hermes.

Impactul descoperirii s-a propagat imediat în întregul areal științific românesc. După lucrările de conservare și restaurare primară, câteva săptămâni mai târziu, piesele Tezaurului de sculpturi de la Tomis au fost expuse la primul etaj al Muzeului Regional al Dobrogei, într-o sală special amenajată. Senzaționala descoperire a devenit imediat un punct de atracție în rândul turiștilor români și străini, doar în vara anului 1962 piesele fiind admirate de peste 300.000 de vizitatori.

La peste șase decenii distanță de la remarcabila descoperire, Tezaurul de sculpturi de la Tomis continuă să fie un reper pentru înțelegerea trecutului antic al Dobrogei, și o mărturie a bogăției culturale a acestui spațiu, devenind parte a patrimoniului cultural național și universal.

Reprezentanții MINAC vă invită să retrăiți emoția acelor clipe impresionante, printr-o serie de imagini inedite păstrate în arhiva muzeului, care au surprins momentul descoperirii, precum și primele intervenții de conservare, realizate in situ de specialiștii instituției.

Sursă foto: MINAC

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web https://tezaurminac.ro .

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, șoferi! Bulevardul Tomis se închide pentru mașini de sâmbătă dimineață

Bulevardul Tomis devine din nou pietonal în acest weekend La...

Noi acțiuni de dezinsecție programate în această seară în municipiul Constanța

Atenție, constănțeni! Încep acțiunile de dezinsecție în parcuri și...

ANPIS a virat fondurile pentru plățile de asistență socială aferente lunii mai 2026

Sprijin financiar pentru familii și persoanele cu dizabilități: Plățile...