Medhouse banner

Explozie și incendiu într-un poligon din Botoșani! Doi militari au fost răniți

Date:

Explozie la un depozit al Forțelor Terestre din Botoșani

Luni, 18 mai, la ora 13.30, a avut loc un incendiu într-un poligon de distrugere a muniției, aparținând Depozitului 33 Materiale Tehnice din compunerea Forțelor Terestre, în urma căruia doi militari au suferit arsuri.

La fața locului s-au deplasat echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani, respectiv trei autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ. 

Militarii au primit primele îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani.

Explozia, urmată de un incendiu, s-a produs pe timpul unor activități de casare a muniției (cartușe de semnalizare de 26 mm).

Comandantul unității a dispus cercetarea circumstanțelor producerii incidentului.

Sursă foto: rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Exponatul săptămânii: „Brâul bucovinean”, o bijuterie a portului popular din Mănăstirea Humorului

Povestea din spatele brâului bucovinean ales cu flori și...

David Iordache și Luca Negoiță sunt campionii României! Succes răsunător pentru CSM Constanța

Titluri de campioni pentru CSM Constanța la Naționalele de...

Se oprește apa în mai multe localități din județul Constanța!

Lucrări RAJA în perioada 20-22 mai: Când și unde...